BRAȘOV. Eveniment internațional de neurologie

Timp de două zile, Brașovul este gazda unui eveniment de amploare pentru neurologia mondială. Specialiști din toată lumea participă la cea de-a patra ediție a Cursului Internațional despre Boala Parkinson și Afecțiunile de Mișcare, eveniment ce are loc în Poiana Brașov.
Parkinson, considerată a doua boală neurologică după Alzheimer, afectează, în special persoane cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii ani, însă, vârsta la care este depistată maladia a scăzut la 40-50 de ani, uneori chiar și la 30 de ani, atenționează specialiștii. Și în România, numărul bolnavilor de Parkinson este în continuă creștere.
La eveniment participă, alături de specialiști din mai multe țări (SUA, Germania, Italia, Franța), prof dr. Dafin Mureșanu – președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității și al Societății de Neurologie din România, conf. dr. Bogdan Popescu – Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și dr. Cristian Falup-Pecurariu, șef Secție Clinică Neurologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Pe lista temelor abordate se numără: Somnul și durerea în boala Parkinson, Tulburări vizuale în Boala Parkinson, Sindromul Tourrette, Distonia, Tratamente noi în boala Parkinson.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



