Expres

BRAȘOV. Elevii claselor I primesc un „supliment” de la ASF

 

Elevii claselor I din Bucureşti şi cei din judeţele Bihor, Braşov şi Iaşi vor primi în prima zi de şcoală peste 10.900 de materiale de educaţie financiară dedicate lor, a anunţat, vineri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). „Educaţia financiară joacă un rol foarte important în formarea viitorului consumator de produsele şi servicii financiare. ASF, cu sprijinul Inspectoratelor Şcolare din Municipiul Bucureşti, judeţul Bihor, judeţul Braşov şi judeţul Iaşi, va întâmpina «bobocii» din clasa I în prima zi de şcoală cu peste 10.900 materiale de educaţie financiară dedicate lor. Prin joc şi poveşti, copiii pot învăţa despre protejarea împotriva efectelor financiare ale riscului, despre economisire pe termen lung sau despre investiţii financiare”, precizează ASF într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, comportamentele consumatorilor adulţi se formează încă din copilărie şi educaţia financiară timpurie contribuie la formarea unui comportament financiar corect, bazat pe nevoile consumatorului. „Maturizarea pieţelor financiare nebancare depinde în mare măsură de cererea consumatorilor, în fapt aceştia fiind cei care determină creşterea calităţii serviciilor, apariţia şi dezvoltarea de noi produse financiare şi consolidarea pieţelor”, susţin reprezentanţii ASF. Autoritatea are în derulare, începând cu anul 2015, un program naţional de educaţie financiară care are ca obiectiv principal creşterea gradului de înţelegere a conceptelor şi a noţiunilor financiare. Educaţia financiară are drept scop instruirea copiilor şi tinerilor pentru a participa mai bine pregătiţi la economia mondială, punând întrebări, deţinând know-how, competenţe şi motivare, recunoscând riscurile pentru a lua decizii corecte pentru securitate lor financiară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button