Expres

BRAȘOV. Elevi și dascăli din Hoghiz și din Spania au colindat împreună

  • colindare_285373.jpeg
  • colindare1_285371.jpeg
 

La inițiativa profesoarei Mihaela Ispas (foto 1, sus, stânga și foto 2, jos, centru), care e titulară a Școlii Gimnaziale Hoghiz, dar detașată în Coslada (Madrid, Spania), în cadrul unui program guvernamental, ca profesor colaborator cu Institutul Limbii Române din București, dascăli și elevi din România și Spania au colindat împreună, dând vestea Nașterii Domnului, în ciuda distanței geografice și a distanțării impuse de pandemie. Sunt două colinde cântate împreună de la distanță, cu ajutorul tehnologiei (un colind interpretat de copii și altul interpretat de un grup de adulți profesori, cu o excepție).

„În preajma sărbătorilor de iarnă, însuflețiți de bucuria nașterii Domnului nostru Isus Hristos, o ceată mică de colindători din România și din Spania, cu voie bună și plini de recunoștință pentru ceea ce s-a întâmplat în Betleem, interpretează colindul «Legănelul lui Iisus». Mulțumesc pentru participare grupului de doamne profesoare de la Școala Gimnazială Hoghiz, Brașov, colaboratorilor din Spania și nu în ultimul rând preotului paroh la Parohiile Bogata Olteană și Dopca și soției acestuia. Pătrunși de profunzimea sfintelor sărbători, vă dorim tuturor sănătate și binecuvântarea lui Dumnezeu! Sărbători fericite!”, este mesajul prof. Ispas, ce însoțește imaginile primului colind de Crăciun .

Colindătorii (video 1) sunt:

1.   Ispas Mihaela, prof. de Limbă, cultură și civilizație românească în colegiile San Pablo, Pablo Neruda, Villalar și Seneca din Coslada, Madrid, Spania.

2. Bănică Kinga-Emese, prof. Limba engleză, Școala Gimnazială Hoghiz, Brașov, România.

3. Comșa Mihaela, prof. Religie, Școala Gimnazială Hoghiz, Brașov, România.

4. Sălăjean Maria Cristina, prof. Biologie, Școala Gimnazială Hoghiz, Brașov, România.

5. Săniuță Cristina- Cătălina, prof. Limba și literatura română, Școala Gimnazială Hoghiz, Brașov, România.

6. Gârneață Adriana, prof. Limba franceză, Școala Gimnazială Hoghiz, Brașov, România.

7. Simen Mihai- Gavrilă, preot paroh la Parohiile Bogata Olteană și Dopca și profesor de religie la școlile  primare din Bogata Olteană și Dopca.

8. Simen Eugenia, prof. la Liceul ,Șt. O. Iosif”, Rupea.

9. Ispas Cătălin Aurelian, asistent medical generalist, Spitalul Universitar San Francisco de Asís, Madrid, Spania.

10. Grămadă Adriana, Tarragona (Catalunya), Spania.

„Mulțumiri speciale domnului cu suflet mare care s-a ocupat în regim benevol de partea tehnică a proiectului și care dorește să rămână în anonimat”, a adăugat Mihaela Ispas, prof. LCCR.

Cel de-al doilea colind este „Iată, vin colindători” (video 2). Elevi ai cursului de Limbă, cultură și civilizație românească românească din colegiile San Pablo, Pablo Neruda, Villalar și Seneca din Coslada (Madrid, Spania), sub îndrumarea prof. Mihaela Ispas, și elevi ai Școlii Gimnaziale Hoghiz, Brașov, România (director Mihai Opriș), sub îndrumarea profesoarelor Cristina Sălăjean  și Ana-Maria Stoica, alături de câțiva copii din Tarragona, Cataluña, au anunțat prin cântec și bună dispoziție că e timpul colindelor. „Deși trăim vremuri inedite și pandemia impune un set de reguli/ restricții, această ceată de colindători a găsit soluția potrivită pentru a pătrunde în casele și inimile dumneavoastră; și-au reunit vocile și, însuflețiți de bucuria sărbătorilor de iarnă, ne aduc prin intermediul acestei interpretări muzicale, vestea bună a nașterii Mântuitorului.  Pe această cale, urăm tuturor «Sărbători fericite și un An Nou cu sănătate și prosperitate!». Mulțumesc domnului Florentin Eugen pentru bunăvoință și pentru timpul alocat realizării (de formă benevolă!) acestui minunat montaj video”, a scris prof. Ispas.

Inițiatoarea a ținut să nominalizeze fiecare colindător în parte și pe această cale să le mulțumească pentru participare:    

– Geană Vlăduț Erik,  Geană Nicolas, Toma Victor, Grigore Alexandru Vlăduț, Popescu Anamaria, Vărzan Erika, Păcescu Naomi, Grindeanu Alice, Grindeanu Luca, Iordachi Elisa Maria, Gîdea Matias, Stoian David Cristian, Buzle Roberto, Barbacariu Robert ( elevi ai cursului LCCR din CEIP San Pablo, Coslada, prof. Mihaela Ispas);

– Onofrei Letiția Andrada, Onofrei Gabriel, Negrea Ștefan, Calenciuc Mario, Ispas Manuel, Ispas Mathias, Nechita Natalia (elevi ai cursului LCCR din CEIP Pablo Neruda, Coslada, prof. Mihaela Ispas);

– Tala Erika, Tala Bianca, Căldărușă Diana, Dobrică Daria, Amza Marta (elevi ai cursului LCCR din CEIP Villalar, Coslada, prof. Mihaela Ispas);

– Gavril Nicolas Damian, Ioniță Hugo David – împreună cu mama lui (elevi ai cursului LCCR din CEIP Seneca, Coslada, prof. Mihaela Ispas )

–  Kovacs Melania-Agota, Lukacs Tihamer (elevi ai Școlii Gimnaziale Hoghiz, Brașov, România, secția maghiară, prof. Ana-Maria Stoica );

– Munteanu Paul Lucian, Haiduc Maria Denisa, Hosu Ioana Alina, Roșca Alexandra (elevi ai Școlii Gimnaziale Hoghiz, Brașov, România, prof. Cristina Sălăjean);

– Bănică Mark (elev al Școlii Gimnaziale Hoghiz, Brașov, România, prof. Bănică Kinga-Emese);

– Chirilă David, Grămadă Caleb Filip, Grămadă Martha (colaboratori din Tarragona, Cataluña, Spania). 

„Sărbători fericite!”, a încheiat prof. LCCR Mihaela Ispas, din Coslada, Spania.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button