Expres

BRAŞOV. Efectul GODINĂ. Poliţiştii prind curaj şi se revoltă împotriva şefilor „miliţieni”: „Doctore, avem armele pregătite!”

 

După cum deja se ştie, poliţiştii şi-au arătat, ieri, solidaritatea cu poliţistul Marian Godină (cel care s-a ridicat împotriva sistemului prin postări cu dezvăluiri pe Facebook), protestând în faţa IJP Braşov timp de o jumătate de oră, lipind pe maşinile personale afişe cu lozinci de genul: „Şi eu sunt Godină”, „Jos corupţia din Poliţie!”, „Nu uita că nu eşti singur!”.

„…ai făcut umbră pământului degeaba”

Astfel, pe pagina personală a altui poliţst braşovean, Costi Stoica, am găsit următorul mesaj adresat şefului IJP Braşov, chestor de Poliţie dr. Ioan Aron. 

„Doctore, avem armele pregătite, le vom folosi gradual pe toate. NIMENI nu este mai presus de lege… NU te recunosc drept comandant în lupta pe care toţi colegii mei o duc zi de zi. E timpul să cadă mentalitatea comunistă pe care o ai tu şi susţinătorii tăi. Vrem o Românie normală, cu oameni care să îşi facă treaba fără frică de repercusiuni, mai ales dacă şi-au făcut-o corect. Nici pensie nu meriţi, «ai făcut umbră pământului degeaba». Hai, întrerupe-ţi concediul, ia-ţi inima-n dinţi şi adu-ne argumente logice la acuzaţiile lansate. Nu vrei?… Eşti doar un laş «orientat». Semnat: un Poliţist în slujba cetăţeanului”.

„…sunt poliţist, nu miliţian”

Pe site-ul poliţişti.ro am găsit o altă postare plină de năduf:

„Da, şi eu sunt poliţist, sau gabor aşa cum vă place unora să ne spuneţi…
Da, şi eu sunt ca Marian Godină, căci despre el este vorba – poliţistul acela de la Braşov care a reuşit să spulbere multe din miturile negative la adresa poliţiştilor şi care a reuşit să demonstreze că pentru a deveni poliţist, trebuie să fii inteligent, cinstit, curajos şi să dai dovadă de abnegaţie.
Da, şi eu sunt poliţist, nu miliţian şi cred că avem multe de arătat şi demonstrat, generaţiile ăstea din care fac parte eu, Marian şi alţii, pentru că dragă cetăţeanule, să ştii că suntem mulţi ca el (…) Nu o să dăm înapoi vreodată indiferent dacă în faţa noastră e vreun politician care ne «avertizează» că a doua zi ne mută cine ştie pe unde sau vreun interlop cu ceafa lată ne ameninţă că ne dezbracă, ori vreo persoană influentă care prin telefon încearcă să ne determine să nu ne facem datoria, pentru că ştim că dacă ne «facem treaba» legal şi cinstit, nimeni nu are ce să ne facă, cu dreptatea în mână mergem până la capăt şi dincolo, dacă e nevoie”…  

Mai multe puteţi citi aici: Nu uita că nu eşti singur!

„…izmenari care toată viaţa au numărat cartuşe şi izmene”

Pe site-ul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie am „prins” o scrisoare a unui poliţist teleormănean, adresat oarecum braşoveanului Godină, care sună astfel:

„Sunt poliţist in Teleorman, preşedintele S.N.A.P. Teleorman. Agent de Poliţie ca şi tine, cu 20  ani lucraţi în stradă, printre hoţi şi jigodii. Vreau să ştii că şi eu am fost călcat în picioare ca şi tine de niste izmenari care toată viaţa au numărat cartuşe şi izmene la magazia unităţii. Şi eu eram gata să cedez şi să părăsesc sistemul, dar am întâlnit nişte oameni extraordinari, la Bucureşti, la conducerea S.N.A.P. si care m-au ajutat să trec peste probleme. Am dat în judecată IPJ Teleorman, izmenarul fiind un cms şef care la data aceea era adjunctul Inspectoratului Teleorman, bineînţeles un sclav politic al partidului democrat şi după multe lupte în instanţă am câştigat. Evident că izmenarul a fost în pragul infarctului.”

continuarea aici: Respect pentru politistul Godina

Citeşte şi

BRAȘOV. Îndemnul polițistului Marian Godină pentru cetățeni


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare