Expres

Brașov. Educație sanitară a copiilor, pentru o igienă orală sănătoasă

  • article_244776_1.jpg
 

Programul de educare și formare a unui comportament dentar igienic și sănătos, inițiat în 2009 de Asociația Medicilor Dentiști din Brașov, își reia activitatea la începutul lui 2010. Programul se adresează copiilor preșcolari și elevilor din clasele I-IV. Medicii voluntari participanți la program vor poposi astăzi, între orele 11-12, la Școala Generală nr. 12 din Brașov, la o nouă întâlnire care are drept scop însușirea de către copii a periajului corect și a unui comportament igienic sănătos. Cei peste 30 de copii participanți la program vor fi testați la final cu revelator de placă bacteriană și vor primi în dar periuțe de dinți și mici ursuleți Benny care să-i îndemne să devină cu adevarat ambasadori ai regulilor de igienă dentară, în luptă cu monștrii bacterieni.
Obiectivul acestui program este scăderea afecțiunilor oro-dentare și a tulburărilor cranio–mandibulare prin familiarizarea copiilor cu mijloacele de igienă specifice, în concordanță cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. Asociația Medicilor Dentiști brașoveni a lansat acest program deoarece consideră că s-a creat un vid în educația sanitară a tinerei generații, în absența Cabinetelor Medicale Școlare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google