Expres

BRAȘOV. E foarte simplu să fiți eroi pentru Iulia

  • IMG_4162_199190.JPG
  • IMG_4176_199189.JPG
  • IMG_4163_199191.JPG
  • IMG_4175_199192.JPG
  • IMG_4173_199195.JPG
 

 „Participă, donează și salvează viața Iuliei!”. Sub acest generic, Asociația Poarta Dorului, Asociația Cerbul Carpatin, Fundația Română de Folclor – susținute de partenerii media TEX FM, myTEXro, Transilvania Expres, Mix2TV, Brasovultau.ro și Brașovul Tău – organizează un spectacol caritabil joi, 26 noiembrie, de la ora 18.00, la Select Holiday din Bran (vizavi de benzinărie). Evenimentul este organizat în beneficiul Iuliei Ganea, tânăra de 26 de ani din Cristian aflată în spital, în stare neurovegetativă, de șase luni, după ce a fost lovită de o mașină, al cărei șofer era beat și neatent, pe trecerea de pietoni, în mai 2015, pe când era însărcinată în luna a opta.
Toate fondurile care se vor strânge, dar şi cele care s-au adunat deja vor fi folosite pentru ca Iulia să ajungă într-o clinică în Viena, unde are mai multe șanse de a se recupera neurologic. Spectacolul caritabil de la Bran are în program recitaluri susținute de artişti de renume din mai multe zone ale ţării: Ştefania Rareş, Roberta Crintea, Adriana şi Mariana Anghel, Elisabeta Turcu, Ionela Bran, Elena Merişoreanu, Valeria Arnăutu, Corina Dragomir, Formaţia Ardelenii. Evenimentul va fi prezentat de Onelia Pescaru. Costul unui bilet este de 100 de lei de persoană şi asta va include meniul, spectacolul şi donaţia pentru Iulia. Pentru cei care doresc se asigură și meniu de post. Invitația poate fi achiziţionată fie de la sală, fie contactându-i pe organizatori la numărul de telefon: 0743 476 705 sau 0731 835 663. „Sunt nume mari, sunt nume sonore care vin să cânte la acest spectacol caritabil, artiști care vor să ajute. Dacă cineva dintre participanți va mai dori, va putea lăsa suplimentar donaţii în urnele speciale. Iulia are nevoie de noi mai mult decât oricând şi am vrut să ne implicăm şi noi într-un fel. Chiar dacă s-au strâns deja nişte bani, nu ajung pentru lunile multe de recuperare de care are nevoie Iulia în străinătate. Șțiți cum e, la început ajută lumea, apoi mai uită. Trebuie să ne gândim că oricui, indiferent de statut social, i se poate întâmpla oricând asemenea nenorocire”, a explicat Ionela Bran (foto 4), preşedinta Asociaţiei Poarta Dorului. „Noi am plecat de la premisa că oricine poate fi erou pentru Iulia şi am vrut să colaborăm şi să fim prezenţi pe toate canalele media, astfel încât toţi braşovenii să ştie despre tânăra din Cristian și să știe cum o pot ajuta”, a declarat Roxana Mureşan (foto 3 – dreapta și foto 5), reprezentant al radio TEX FM, care a iniţiat şi colaborarea cu Trustul MIX în acest caz.

„Soția mea merită să fie salvată!”

Tânăra Iulia Ganea a fost accidentată în 18 mai pe o trecere de pietoni în Cristian. Voia să treacă strada împreună cu soţul ei, Laurențiu (foto 1 și 6), paramedic la SMURD Zărneşti. Era însărcinată a luna a opta. Lovită de maşină, a căzut cu capul de asfalt şi a intrat în comă. Bebeluşul a fost adus pe lume prin cezariană, însă nu a trăit nici trei zile. Iulia a stat internată două luni la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, la Terapie Intensivă, apoi a fost transferată la Spitalul „Bagdasar Arseni”, din Bucureşti. „Acum este într-o stare aparte, nu este în comă, dar e într-o stare neurovegetativă. Deschide ochii, priveşte, dar reacţionează doar la stimulii dureroşi. Sunt progrese mici, dar dacă este posibil, noi dorim mai mult, de aceea este nevoie să ajungem la o clinică din Viena. Costurile însă sunt foarte mari, aproximativ 50.000 de euro. Pentru o lună-două, ne putem descurca cu ce am strâns, dar recuperarea este un proces care poate dura foarte mult. Eu aș vrea să fie din nou sănătoasă în trei zile, dar știu că va dura luni, chiar ani”, a explicat Laurenţiu Ganea, soţul femeii. Până când Iulia va ajunge în străinătate, soţul ei este nevoit să facă naveta la spital. „Mama a stat mai mult cu Iulia. A venit şi mama ei, dar şi ea face naveta. Soţia mea are nevoie de îngrijire. Trebuie hrănită artificial, respiră pe traheostomă şi cu  corzile vocale sunt câteva probleme. Eu o zi sunt la muncă şi două sunt pe drumuri. Le mulțumesc șefilor mei de la ISU Brașov și colegilor, că m-au înțeles cu asta și că m-au ajutat și mă ajută, inclusiv cu bani. Sunt mulţi cei care mă susţin şi le mulţumesc tuturor”, a mai spus Laurenţiu Ganea. „Sunt șase luni de când nu mai am linişte și este cumplit să-mi tot reamintesc. Mai aveam un pic şi deveneam părinţi, aşteptam copilul cu mare nerăbdare. În acel moment puneam mâna pe burtica Iuliei şi copilul mişca. El a murit, deși eu l-am resuscitat de două ori, soția mea e în stare gravă la spital. Nu-mi imaginam aşa ceva, totul s-a schimbat într-o secundă. Am participat şi la resuscitarea ei până a venit ambulanța, a fost groaznic. Soţia mea nu a mai scos nici un cuvânt, nici un sunet, nimic. Au fost multe probleme, a avut şi un stop cardiorespirator, dar apoi a fost stabilizată. Au operat-o și are un tub care ajută la drenarea lichidului din creier. Le mulțumim celor de la Spitalul Bagdasar-Arseni, dar nu cred că pot face mai multe pentru soția mea decât cei din Austria. Eu vreau să fac tot ce se poate pentru ea. Soția mea merită să fie salvată!”, ne-a mai spus paramedicul.

Puteți ajuta și cu un SMS

Oricine poate să o ajute pe Iulia, cu orice sumă oricât de mică. Pot alege să facă o donaţie în contul deschis la BCR, pe numele soţului acesteia, Laurenţiu Florin Ganea. BCR – RO25RNCB0318029686080001. În plus, există și un număr de telefon scurt 8828 la care puteţi dona 2 euro (nu se percepe TVA), trimiţând SMS cu textul „Iulia”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare