BRAȘOV. Duși la Poliție, după un conflict cu armă albă, pe Bulevardul Gării / Alți trei bărbați au fost „ridicați” de jandarmi din fața unui club
O patrulă de jandarmi aflată în serviciu de asigurare a măsurilor de ordine publică a observat aseară, în stația RATBV „Căprioara”, situată pe Bulevardul Gării din municipiul Brașov, un conflict iscat între trei bărbați, unul dintre aceștia având în mână un cuțit.
„Jandarmii au intervenit cu rapiditate pentru aplanarea conflictului și datorită faptului că cei trei bărbați au manifestat un comportament violent la adresa echipajului, aceștia au fost conduși la Secția 3 Poliția Brașov, pentru a li se stabili identitatea și pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale în ceea ce-i privește”, a precizat purtătorul de cuvânt al al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă.
Totodată, azi-dimineață, în jurul orelor 04:15, un echipaj aflat în patrulare pe strada Nicolae Titulescu a legitimat trei persoane aflate în fața unui club, care s-au comportat suspect la vederea jandarmilor.
„Deoarece cele trei persoane au avut un comportament suspect la apariția echipajului, jandarmii au efectuat un control corporal preventiv al bagajelor, fiind găsite – în bagajul unuia dintre bărbați – substanțe interzise la deținere. Și în acest caz, jandarmii au procedat la conducerea celor trei persoane la secția de poliție, în vederea continuării procedurilor legale”, a precizat sursa citată.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.