Expres

BRAŞOV. După patru ani, lucrările la primul tronson al ocolitoarei sunt pe ultima sută de metri

 

Lucrările la primul tronson al ocolitoarei Braşovului- care face legătura între DN 1 (dinspre Bucureşti) şi DN 11 (ieşire spre Bacău) – ar trebui să fie gata la finalul acestei luni, după patru ani de la deschiderea şantierului, conform unui raport privind stadiul proiectelor în derulare postat pe site-ul CNADNR.
Lucrările pe acest segment de drum, pe care se va putea circula în regim de autostradă, pe câte două benzi pe sens, sunt gata în proporţie de 95,66%. 

Contract reatribuit, după ce prima firmă contractată a intrat în insolvenţă în 2013

Lucrările la acest tronson au început în martie 2012, iar un an mai târziu au fost sistate, deoarece constructorul iniţial, Alpine Bau GmbH, a intrat în insolvenţă.
Astfel, CNADNR a reluat licitaţia, iar contractul de lucrări a fost atribuit asocierii de firme Chirulli Andrea Impresa Individuale – Aleandri SPA – Smart Building Project- Pasquale Alo’ SRL, şantierul fiind redeschis de abia în decembrie 2014. Conform contractului, lucrările ar fi trebuit terminate pe 16 decembrie 2015, dar au întârziat pentru că a fost nevoie de elaborarea unui nou proiect tehnic şi din cauza „slabei mobilizări a antreprenorului”, conform reprezentanţilor CNADNR. Valoarea contractului de lucrări este de 59.556.175,71 lei fără TVA.

Situaţia lucrărilor la al doilea tronson al ocolitoarei

Lucrările la al doilea tronson al ocolitoarei (DN 11 -DN 13) sunt finalizate în proporţie de 75,00%, în condiţiile în care au început pe 7 august 2014 şi ar fi trebuit să fie gata pe 7 noiembrie 2015, dar au fost întârziate din cauza unor exproprieri suplimentare ce s-au soluţionat doar acum două luni. Prin urmare, data estimată de finalizare a lucrărilor este luna decembrie.
Investiţia, în valoare totală de 64,42 milioane de lei, fără TVA, beneficiază de finanţare europeană, prin Programul Operaţional Sectorial Transporturi (POS – T).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare