Expres

BRAȘOV. Două unități de învățământ fără autorizație sanitară / 127 de clădiri de școală nu au aviz ISU

  • colt-psi-hidrant7.jpg
 

Școli cu toaletele în curte nu mai sunt în județul Brașov de doi ani. Însă două unități de învățământ, școlile din Caţa şi Hârseni, vor începe anul şcolar 2022-2023 fără autorizaţie sanitară de funcționare (ASF) emisă de DSP Braşov. Cele două nu au primit ASF pentru că apa e nepotabilă. provine din puţuri şi nu există posibilitatea de clorinare a acesteia. „Nu primesc aceste autorizări, alimentarea făcându-se cu apă din puţuri care nu au posibilitatea de a fi clorinate. Elevii sunt avertizați să nu consume apă din unitatea şcolară. A mai fost o situaţie la Recea, dar acolo problema s-a rezolvat cu dozatoare de apă. La Caţa, din discuţiile avute cu primăria, ni s-a spus că sunt achiziţionate sisteme de dezinfecţie, clorinare, până la sfârşitul anului urmând a fi puse în folosinţă. La Hârseni nu am semnale ce şi cum s-ar putea rezolva. Problema e de cel puţin un an cunoscută”, a detaliat prof. Ovidiu Tripşa, inspectorul şcolar general. 
Caţa ar putea primi totuşi autorizarea DSP mai repede de finalul anului 2022. „Discutând cu primarul de la Caţa, am aflat că au avut o lucrare de investiţie foarte mare pentru reţeaua de apă curentă, lucrare care în proporţie de 95% este finalizată. Mai aveau doar recepţia, drept pentru care probabil mai devreme de sfârşitul anului acesta calendaristic vor obţine autorizaţia”, a adăugat Valentin Bucur, purtătorul de cuvânt al IŞJ Braşov.

Pe de altă parte, în judeţul Braşov sunt 424 de unităţi şcolare, dintre care 195 cu personalitate juridică, iar 229 arondate. Toate acestea funcţionează în 692 de clădiri, dar 127 dintre ele nu au autorizaţii ISU, de securitate la incendiu. Alte 349 de clădiri nu se supun avizării sau autorizării ISU, la momentul construirii lor fiind altă legislaţie.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare