Expres

BRAȘOV. Două linii RATBV vor fi deviate temporar

 

Reprezentanții RATBV îi informează pe utilizatorii liniilor de transport cu numerele 22 și 41 despre faptul că autobuzele de pe cele două linii vor circula, în intervalul 20 iunie, ora 8.00 – 22 iunie, ora 22.30, pe trasee deviate și cu orare ușor modificate. Schimbările sunt determinate de faptul că, în intervalul amintit, pe Strada Avram Iancu, pe tronsonul cuprins între intersecția cu Strada Dealul Cetății și intersecția cu Strada Bisericii Române, se vor efectua lucrări de instalare a unei conducte de apă, iar circulația rutieră în zona menționată va fi complet blocată pe ambele sensuri de deplasare.
În aceste condiții, traseul liniei 22 se va modifica după cum urmează: pe sensul de deplasare spre Stadionul „Tineretului”: din stația „Sanitas” se vor parcurge Strada Iuliu Maniu – Strada Lungă – Strada De Mijloc (stații temporare în zona intersecțiilor cu Străzile Bisericii Române, Școlii și Stadionului) – Stadionul „Tineretului”; pe sensul de deplasare spre capătul Saturn: Stadionul „Tineretului” – Strada Mihai Viteazul (stație temporară în zona intersecției cu Strada Morii) – Strada Plevnei – Bulevardul Griviței (stație temporară zona Onix) – Hidro A, iar apoi pe traseul obișnuit.  De asemenea, autobuzele de pe linia 41 vor parcurge un traseu modificat, pe ambele sensuri de circulație circulându-se pe itinerariul Livada Poștei – Strada Lungă – Strada Dimitrie Anghel, iar în rest pe traseul obișnuit.
„RATBV va afișa în cursul zilei de astăzi în toate stațiile de pe cele două trasee și pe site-ul www.ratbv.ro orarele de circulație valabile în aceste trei zile. Pentru evitarea oricăror confuzii, orarele valabile în aceste zile vor purta mențiunea «Valabil din data de 20.06.2019». Ne cerem scuze clienților noștri pentru disconfortul creat și îi asigurăm că vom reveni cu circulația autobuzelor pe traseele și orarele obișnuite de îndată ce ni se va permite acest lucru”, spun reprezentanții companiei de transport public.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare