Expres

BRAȘOV. Dorel Toma se poate întoarce în fotoliul de primar al Ghimbavului

 

Curtea de Apel Brașov a respins contestația formulată de procurorii anticorupție împotriva deciziei judecătorului de la Tribunalul Brașov, date în 23 aprilie 2019,  prin care se revocase măsura controlului judiciar în cazul celor şapte inculpaţi din „lotul” Dorel Toma, primarul Ghimbavului, în dosarul în care au fost trimişi în judecată de DNA în 2018. Astfel, încheierea respectivă a fost menținută, iar primarul Ghimbavului, Dorel Toma, contabila-şefă a Primăriei Ghimbav, Ana Alina Geogean, Cristinel Goman – zis Paul Fluture, Lucia Dulcinatu, Fluture Goman, Sergiu Gunea şi Radu Tănase au ieșit sub control judiciar, „sub puterea căruia se află” din august 2018. Instanţa a stabilit de atunci obligaţiile ce le revin individual inculpaţilor din acest dosar, pe lângă cele generale, conform legii penale. Pentru primarul din Ghimbav, Dorel Toma, şi pentru contabila Ana Alina Geogean, măsura preventivă însemna că nu-şi pot exercita atribuţiunile, ceea ce nu mai e cazul acum. Decizia Curții de Apel Brașov e definitivă.
Dorel Toma, alături de cele șapte persoane menționate mai sus și de Geogean Aurelian, soțul contabilei-șefe, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, sub acuzaţiile de săvârşire a infracţiunilor de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani, în formă continuată, el fiind acuzat că a prejudiciat bugetul local cu circa 20 de milioane de lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare