Expres

BRAŞOV. Dorel Toma a rămas primar doar pe hârtie

 
 
Punerea sub control judiciar într-un dosar în care este cercetat, printre altele, de abuz în serviciu în formă continuată înseamnă pentru primarul din Ghimbav, Dorel Toma, că nu-şi poate exercita atribuţiunile. Nici contabila Primăriei, Ana Alina Geogean, nu are voie să îşi exercite atribuţiile. Este decizia magistraţilor de la Tribunalul Braşov.

Instanţa a stabilit şi obligaţiile ce le revin inculpaţilor din acest dosar, pe lângă cele generale, conform legii penale. „Pe timpul cât se află sub control judiciar, fiecare inculpat trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Braşov, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, în funcţie de stadiul procedurii; e) Inculpatul Toma Dorel să nu exercite funcţia de primar al oraşului Ghimbav şi respectiv, inculpata Geogean Ana-Alina să nu exercite funcţia de contabil-şef al Primăriei oraşului Ghimbav în exercitarea cărora se reţine că ar fi fost comise faptele f) să nu se apropie unii de alţii şi de ceilalţi inculpaţi din cauză: – Goman Fluture, Goman Cristinel, Gunea Sergiu, Tănase Radu, Geogean Aurelian – faţă de acesta din urmă face excepţie inculpata Geogean Ana-Maria (fiind vorba de soţul său- nota red.), dar şi de martorii mai jos indicaţi precum şi cu orice alţi martori care vor fi audiaţi în cauză: – Rancu Bănică, – Rancu Ilieş, – Radu Iancu, – Mihai Roxana Denisa, – Nine Mircea, – Mihai Ioniţă, – Gutue Oana Margareta, – Năstase Andrei Lucian, – Scorneică Liliana, – Fliundra Ionel, – Dura Ioan, – Chivu Valeriu şi – Bolonyi Zoltan, – Năstase Lucian Andrei şi să nu comunice cu aceştia direct ori indirect pe nici o cale”, se arată în decizia instanţei.

Reamintim că procurorii DNA au descins săptămâna trecută la Primăria Ghimbav şi la locuinţa lui Dorel Toma, de unde au cules informaţii şi documente legate de un dosar în care Primăria a achiziţionat, prin încredinţare directă, mai multe elemente de mobilier urban la preţuri considerate supraevaluate. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, printre care primarul şi contabila. DNA a cerut arest preventiv pentru cei doi şi un administrator de societate comercială, dar instanţa a decis că măsura controlului judiciar este cea mai potrivită în această situaţie.

Atât edilul, cât şi anchetatorii au avut drept de contestare a deciziei în termen de 48 de ore de la pronunţare (care a avut loc vineri, ieri fiind publicată). Parchetul a făcut contestaţie, iar aceasta se va judeca miercuri la Curtea de Apel.

Citiţi şi:

BRAŞOV. Primarul Ghimbavului şi alţi doi inculpaţi, puşi sub control judiciar!

Update BRAŞOV. Primarul Ghimbavului şi ceilalţi patru reţinuţi de DNA redevin LIBERI!

BRAŞOV. Primarul din Ghimbav, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată! Alături de el mai sunt cercetate şase persoane!

Update BRAŞOV. Primarul Ghimbavului şi alte patru persoane ar fi fost reţinute

Update BRAŞOV. DNA confirmă percheziţiile din Primăria Ghimbav. Sunt vizate fapte de corupţie din anii 2009-2015

Update BRAŞOV. Percheziţii la Primăria Ghimbav şi la domiciliul primarului. Dorel Toma, dus la DNA Brașov pentru audieri


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare