Expres

BRAȘOV. Doliu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, după decesul unui fost manager

  • dr-ionfloreaalfianu.jpg
 

Doliu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, după ce un fost manager al unității sanitare a plecat la cele veșnice. Dr. Ion Florea Alfianu (foto 2), medic primar pediatru de boli infecțioase, s-a stins la 74 de ani. Mai bine de 30 de ani a fost medic în spitalul brașovean și peste 20 de ani a fost manager, lăsând amintiri frumoase în mintea și sufletul celor cu care a lucrat.

„Colectivul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov anunță cu adânc regret trecerea la cele veșnice a celui care a condus spitalul peste 20 ani, dr. ION – ALFIANU FLOREA, medic primar pediatru boli infecțioase, OM minunat și coleg extraordinar pentru toți cei care l-au cunoscut, l-au iubit și apreciat. Nu-i vom uita niciodată zâmbetul cald, optimismul, demnitatea, profesionalismul și disponibilitatea extraordinară cu care ajuta pe oricine avea nevoie, atât din punct de vedere medical, cât și uman. Ne vor lipsi căldura și dăruirea cu care îngrijea și veghea la sănătatea copiilor, dar și atmosfera armonioasă, destinsă și colegială pe care a creat-o pentru angajații spitalului. Vă mulțumim pentru toți ceea ce ne-ați învățat și pentru toată implicarea dvs. pentru comunitatea brașoveană!
Cu o rugăciune, o candelă aprinsă, o floare și un gând pios ne luăm rămas bun și ne rugăm la Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină. Va rămâne veșnic în inimile noastre! Drum lin printre îngeri, Domnule Doctor Alfianu! Suntem alături de soția și fiul său în aceste momente grele”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button