BRAŞOV. Doi candidaţi, nici un director economic la CASJ

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov nu poate titulariza pe nimeni pe postul de director economic, după concursul organizat pentru ocuparea locului ce este vacant de câteva luni.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANAF) a organizat concursul, la care s-au înscris doi candidaţi, însă amândoi au „picat” la proba scrisă. „La concursul de recrutare, organizat în data de 21.12.2015 (proba scrisă), în vederea ocupării funcţiei publice de conducere vacante de director executiv – Direcţia Economică din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate s-au înscris: Curta Gabriela şi Gheţea Laurean Cătălin. Aceştia au obţinut la proba scrisă a concursului 1 punct şi, respectiv 27 de puncte, fiind declaraţi respinşi”, precizează ANFP.
În aceste condiţii, CASJ Braşov are tot director economic interimar, în persoane Georgetei Ineluş, căreia i-au fost delegate atribuţiile după ce fosta ocupantă a funcţiei, Florica Paraschiv, s-a pensionat. „Doamna Georgeta Ineluş este şef serviciu Financiar-Contabil şi, în calitate de funcţionar public, cu avizul ANFP, poate exercita cu caracter temporar această funcţie încă şase luni, perioadă care se poate prelungi cu încă trei luni, dacă postul nu va fi ocupat. Probabil, luna aceasta se vor relua procedurile de selecţie. ANFP organizează concursurile, noi doar facem solicitările pentru posturile vacante”, a precizat Daisa Ancuţa, purtător de cuvânt al CAS Braşov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

