BRAȘOV. Dispeceratele de taximetrie, obligate să răspundă cererilor persoanelor cu probleme locomotorii
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de poimâine a Consiliului Local Brașov se află un proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului de efectuare a serviciului de transport în regim de taxi și transport în regim de închiriere în municipiul Brașov. Una dintre modificări – cea mai importantă, de altfel – îi vizează pe clienții cu probleme locomotorii, după cum a precizat viceprimarul Costel Mihai.
„Prin intermediul fiecărui dispecerat li se va putea asigura persoanelor cu dizabilități locomotorii accesul la mașini adaptate nevoilor lor”, a explicat viceprimarul. În acest sens, unele firme au deja încheiate contracte de colaborare cu un ONG care are în dotare un astfel de autoturism, dar în municipiul Brașov sunt, în total, opt dispecerate care vor fi nevoite să respecte noua regulă.
O altă modificare vizează punctajul acordat autoturismelor folosite în taximetrie. În fapt, sistemul de punctaj va fi modificat, deoarece de când a fost întocmit regulamentul și până acum au mai apărut autovehicule cu motoare Euro 6, Euro 7, autovehicule hibrid (electrice și pe benzină) și electrice.
Regulamentul trebuia modificat, pentru a se corela cu modificările legislative din ultimii ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.