Expres

BRAŞOV. Dispar cozile de la Înmatriculări şi Permise Auto?

 

Prefectura propune o soluţie pentru ca braşovenii să nu se mai aşeze de cu seară la uşile Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor de pe strada Turnului, doar pentru a prinde un bon de ordine. 

O variantă de descongestionare ar fi ca operaţiunile de înmatriculări, respectiv programarea acestora, să fie făcute pe zile, în limita a 180 de operaţiuni de înmatriculare/zi.

„Astfel, braşovenii nu vor mai sta la cozi şi vor şti din timp când trebuie să se prezinte la ghişee. Planificarea bonurilor cuprinse între numerele aferente fiecărei zile va fi afişată la sediul serviciului de înmatriculări, dar şi pe site-ul Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov”, se arată într-un comunicat de presă al
Prefecturii Braşov. 

O decizie finală va fi luată luni, după conferinţa de presă ce va fi susţinută de prefectul Ciprian Băncilă, alături de şeful Serviciului de Înmatriculări, Viorel Popescu. 

Amintim că de la 1 februarie 2017 a intrat în vigoare măsura legislativă prin care au fost eliminate cele 102 taxe, printre care şi cea de mediu, care era plătită la prima înmatriculare. Acesta este motivul pentru care Serviciul Înmatriculări a fost asaltat de braşoveni, mii de oameni dorind să-şi înmatriculeze maşinile second-hand achiziţionate recent. 

CITIŢI ŞI

BRAŞOV. De la protest, la coadă la înmatriculări şi permise auto. GALERIE FOTO


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare