Expres

BRAȘOV. Dispar chioșcurile din centrul istoric

  • republicii_5.jpg

Toate chioșcurile la care se vând alimente, băuturi, flori, ziare vor dispărea din centrul istoric al Brașovului. Activitatea acestora devine ilegală, din 6 iunie, pe domeniul public din centrul istoric, întrucât expiră și ultimul termen până la care au fost prelungite contractele dintre deținătorii acestora și Primăria Brașov.

„Având în vedere că între Primăria Brașov și deținătorii de spații comerciale provizorii din centrul istoric nu mai există nicio relație contractuală, încă de anul trecut, iar perioada pentru care s-a prelungit posibilitatea ca să își desfășoare activitatea încetează în 6 iunie – după ce vor trece cele 90 de zile de la încetarea stării de alertă – municipalitatea i-a anunțat pe deținătorii acestor spații că vor trebui să își înceteze activitatea, mai ales dacă ținem cont că în Planul Urbanistic Zonal valabil la acest moment pentru zona de rezervație de arhitectură Cetate sunt interzise funcțiile comerciale temporare adăpostite de construcții provizorii”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea, la Radio România Brașov FM.

Regulamentul pentru desfășurarea comerțului stradal în zona centrală aprobat în 2015 nu mai este de actualitate, iar contractele au expirat încă de anul trecut. Au fost prelungite în starea de alertă, care a încetat în România în luna martie 2022.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare