BRAȘOV. Directori de școală doar cu concurs. A treia încercare
Inspectoratul Școlar Județean Brașov a anunțat sâmbătă organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ de stat din județul Brașov, sesiunea iunie-octombrie 2022. Până acum s-au derulat două sesiuni ale concursului de directori, iar 20% dintre posturi au rămas neocupate, la nivel național.
Concursul se organizează în temeiul Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4.597/2021, modificată și completată prin OME nr. 3026/13.01.2022 și OME nr. 4908/23.06.2022.
Pentru a participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau de director adjunct, candidații vor îndeplini, cumulativ, următoarele condiţii:
a) Sunt absolvenţi ai învăţământului superior cu diplomă de licenţă sau atestat de echivalare in condiţiile art. 149 alin. (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Sunt titulari în învăţământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
c) Au o vechime în învăţământul preuniversitar de minimum 5 ani;
d) Au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei ori în funcţii de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice Ministerului Educaţiei;
e) Nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 2 ani şcolari încheiaţi lucraţi efectiv la catedră în funcţii didactice sau în funcţii de conducere din unităţi de învăţământ/inspectorate şcolare/casele corpului didactic/Palatul Naţional al Copiilor/Ministerul Educaţiei ori de îndrumare şi control din inspectorate şcolare/funcţii de specialitate specifice în Ministerul Educaţiei sau a intervenit radierea de drept a sancţiunii, potrivit art. 248 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală şi nici nu au fost sancţionate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, printr-o decizie de sancţionare disciplinară, rămasă definitivă şi în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere;
g) Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
h) Nu au avut statutul de „lucrător al Securităţii” sau „colaborator al Securităţii”.
Dosarul de înscriere la concurs se încarcă în aplicaţia informatică dedicată şi trebuie să conţină obligatoriu documentele prevăzute în articolul 8 din Metodologie. Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă se face în perioada 28 iunie-17 iulie 2022. Proba scrisă va avea loc în data de 8 septembrie 2022. Proba de interviu va avea loc în perioada 22-29 septembrie 2022.
Metodologia de concurs, fișele posturilor pentru director și director adjunct pentru fiecare unitate de învățământ, graficul concursului, bibliografia de concurs și lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afișează la sediul Inspectoratul Școlar Județean Brașov- Brașov, Șirul Ghe. Dima nr.4 și pe site-ul: http://isjbrasov.ro
În prima sesiune, din septembrie-decembrie 2021, 147 de candidaţi au fost declaraţi „Reuşit” pe posturile dorite în unitățile de învățământ din județul Brațov şi au fost validaţi în Consiliul de Administraţie al IŞJ Braşov. După concursul organizat, în sesiunea ianuarie-aprilie 2022, pentru ocuparea funcțiilor de director şi director adjunct în unitățile de învățământ brașovene, alți 54 de candidaţi și-au preluat mandatele.
63 de posturi, în total, rămaseseră vacante în judeţul Braşov. Acum, conform listei IȘJ, sunt 60, dar la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brădet Săcele, deși are post de conducere vacant, „nu va fi scos la concurs pentru că urmează o reorganizare a rețelei școlare”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.