Expres

BRAŞOV. Din compasiune… Poliţiştii locali au donat sânge, în cadrul unei acţiuni desfăşurate astăzi

 

Mai mulţi poliţişti locali braşoveni, printre care se numără şi purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Braşov, Anca Lăutaru, au lăsat deoparte teama de ace, pe care fiecare o are într-o mai mică sau mai mare măsură, şi s-au prezentat la Centrul de Transfuzie Sangvină Braşov, unde au donat sânge şi au venit, astfel, în sprijinul semenilor. Acţiunea lăudabilă a avut loc în această dimineaţă.

Reprezentanta instituţiei ne-a mărturisit că este o „donatoare frecventă”, făcând acest gest de două ori pe an, cu gândul că astfel vine în ajutorul semenilor cu probleme de sănătate. 

Prin acţiunea de astăzi, care nu este singulară, poliţiştii locali speră să-i determine şi pe alţi braşoveni să doneze sânge şi, în acest mod, să contribuie la salvarea de vieţi omeneşti. 

Centrul de Transfuzie Sangvină Braşov se află pe strada Doctor Victor Babeș, nr. 21 şi este deschis zilnic, de la orele 7.00 la 13.00, cu excepţia zilelor de duminică.

Donatorul de sânge trebuie să aibă între 18 şi 60 de ani, o greutate de peste 50 de kilograme şi să nu fie hipertensiv. De asemenea, trebuie să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, să nu urmeze tratament medicamentos, să nu fi mâncat grăsimi în exces sau să bea alcool, cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: hepatită cronică (B,C), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat insulinodependent, boli de inimă sau boli de piele. Totodată, femeile trebuie să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau la menstruaţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare