Braşov. Deşi le place să testeze pârtii noi, lipsa aeroportului îi ţine la distanţă pe turiştii sloveni
Aceasta este opinia ambasadorului Sloveniei, Mihael Zupančič
Cetăţenii sloveni şi-ar dori să vină la Braşov, atât pentru dezvoltarea de afaceri, cât şi în scopuri de relaxare, dar nu o fac, deoarece nu în judeţ nu există, încă, nici un aeroport – aceasta este concluzia, în urma unei discuţii purtate astăzi de ambasadorul Sloveniei la Bucureşti, Mihael Zupančič, cu viceprimarul braşovean Costel Mihai (foto 2).
Scopul întâlnirii de la Primăria Braşov a fost de a discuta posibilitatea dezvoltării relaţiilor economice, în sensul atragerii de noi finanţatori sloveni, în contextul în care în prezent sunt două firme slovene care desfăşoară activităţi economice şi în municipiul nostru, dintre care una în domeniul alimentar.
De asemenea, cei doi au discutat despre dezvoltarea ofertei turistice din Braşov pentru cetăţenii sloveni, despre care Mihael Zupančič a spus că sunt interesaţi să meargă în noi zone cu domeniu schiabil şi să încerce pârtii pe care nu le cunosc.
„Braşovul este foarte atractiv pentru sloveni din punct de vedere al pârtiilor de schi, dar, din păcate, la acest moment nu este o destinaţie viabilă, pentru că ei aleg staţiunile unde pot ajunge cu avionul, fără să parcurgă trei – patru ore cu autoturismul”, a declarat diplomatul.
În fine, el şi-a arătat disponibilitatea de a sprijini autorităţile locale şi judeţene inclusiv cu consultanţă pentru atragerea ofertelor şi implementarea investiţiei privind Aeroportul Braşov – Ghimbav.
La rândul său, viceprimarul Costel Mihai a precizat că municipalitatea braşoveană va sprijini orice investitori, inclusiv din Slovenia, pentru a deschide afaceri la Braşov şi a prezentat facilităţile pe care le oferă oraşul din punct de vedere al taxelor şi impozitelor, prezentând totodată proiectul CATTIA ca pe un bun început pentru cei care vor să investească la Braşov.
CITIŢI ŞI:
BRAŞOV. Vizită la nivel înalt la Instituţia Prefectului
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.