BRAȘOV. De ziua lor, contabilii și-au făcut bilanțul
Moment festiv, ieri, pentru filiala Brașov a Corpului Experților Contabili și a Contabililor Autorizați din România (CECCAR) care a sărbătorit cea de-a XI-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român, un eveniment devenit deja o tradiție. Deschiderea oficială a manifestărilor i-a aparținut președintelui CECCAR Brașov, Nicolae Băjan, care a afirmat că „astăzi este nu numai o zi de sărbătoare, ci și una de bilanț. Este ziua în care ne întâlnim cu principalii beneficiari ai muncii noastre, respectiv instituțiile publice locale, dar și cu reprezentanți ai mediului de afaceri brașovean pentru a analiza plusurile și minusurile activității noastre și, nu în ultimul rând, de a veni cu propuneri în scopul îmbunătățirii acesteia. Ziua contabilului este privită ca o sărbătoare a uneia din cele mai importante meserii din lume, aceea care gestionează, calculează și păstrează echilibrul între «cât trebuie și de unde luăm», informații esențiale pentru desfășurarea vieții economice a tuturor entităților care se mișcă pe piață, fie ele mari sau mici. Putem afirma cu toată puterea că a fi contabil este o profesie ce presupune mult tact și echilibru, măsură în toate, simț practic și, mai presus de orice, inteligență și răbdare”. Preșeedintele CECCAR a prezentat mesajul Consiliului Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, adresat tuturor profesioniştilor contabili din România.
Festivitatea a continuat cu mesajele de felicitare din partea invitaților, fie ei reprezentanți ai instituțiilor statului și ai administrației publice locale, fie persoane din mediul de afaceri, printre ei numărându-se deputatul Gheorghe Ialomițianu, primarul orașului Râșnov, Adrian Veștea, inspectorul-șef al ISU Brașov, Stelian Rechițean, avocat Cristina Gheorghe, decanul Baroului Avocaților Brașov, Viorica Munteanu din partea Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, conf. dr. Adrian Trifan de la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Transilvania” Brașov sau Sorin Găitan, director executiv al sucursalei Brașov a unei importante bănci cu capital străin
Deputatul Gheorghe Ialomițianu a declarat că participă cu mare plăcere la eveniment, deoarece și el este de meserie expert contabil, meserie ce i-a adus mari satisfacții și care a stat la baza funcțiilor în care a fost desemnat: director general al Finanțelor Publice Brașov și, mai târziu, ministru al Finanțelor. El le-a dorit profesioniștilor din domeniul contabil să aibă parte de o legislație clară care să nu se mai modifice. „Le urez contabililor un sincer «La mulți ani!», rezultate foarte bune, sănătate și cât mai puține probleme”, a afirmat Gheorghe Ialomițianu.
Directorul executiv al filialei CECCAR Brașov, Cornelia Deleanu, a înmânat diplomele și distincțiile în cadrul celei de-a cincea ediții a Topului Local al Celor Mai Bune Societăți Comerciale – membre CECCAR. „Ziua Naţională a Contabilului Român, sărbatorită în 21 septembrie a fiecărui an, este evenimentul în cadrul căruia cei mai buni experți contabili şi contabili autorizați sunt nominalizaţi şi premiaţi pentru activitățile lor profesionale. Este momentul când acestora li se recunosc meritele şi sunt felicitați de către organismul profesional și colegii din profesie”, a afirmat Cornelia Deleanu. Criteriile care au stat la baza acordării acestor premii au fost: acordarea vizei anuale de exercitare a profesiei contabile în ultimii trei ani; plata integrală a cotizaţiilor profesionale în ultimii trei ani, cifra de afaceri realizată în anul precedent acordării premiului, numărul mediu de salariaţi, numărul de clienţi, diversitatea serviciilor prestate clienţilor, clasa de calitate obtinută urmare auditului de calitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.