Expres

BRAȘOV. De mâine se aplică noile tarife pentru parcările publice, stabilite încă din 2017! PLATĂ în funcție de ZONĂ!

  • IMG-20201112-WA0007_284439.jpg
  • IMG-20201112-WA0008_284440.jpg
  • IMG-20201112-WA0006_284441.jpg
 

Începând de mâine, 13 noiembrie, se modifică tarifele pentru cele 10.200 de locuri de parcare publice din municipiul Brașov, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov, aprobat în 2017, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 282.

Tarifele care vor intra în vigoare de mâine sunt stabilite în funcție de zona din oraș. Astfel, o oră de parcare în „Zona 0” va costa 3 lei, în „Zona 1” va fi 2 lei, iar în „Zona 2” va fi 1,5 lei. O altă noutate este că tarifele sunt valabile 7 zile din 7, 24 h/24 h (parcarea nu mai este liberă pe timpul nopții). 

Tarifele valabile până astăzi, inclusiv, sunt:  1,5 lei/h in zona 1 și 1,3 lei/h zona 2.

Acest serviciu a fost concesionat de firma P&P SRL, pentru o perioadă de 10 ani. 

Riveranii care doresc să își parcheze în parcările din zonele în care locuiesc beneficiază de abonamente de valoare egală cu cele din parcările rezidențiale din acele zone.

„În cazul cetățenilor care locuiesc în zonele în care există parcări publice și doresc să aibă acces la aceste parcări, beneficiază de un tarif de parcare de riveran, egal cu cel din parcările rezidențiale, cu următoarele precizări:
-riveran este persoana fizică cu domiciliu în zona sau pe strada pentru care se solicită acest tip de abonament.
– pentru cetățenii care locuiesc în zona 0, autoturismul trebuie să fie înmatriculat la acea adresă și să fie pe numele solicitantului;
– pentru cetățenii care locuiesc în zonele 1și 2, autoturismul fie este pe numele proprietarului, înmatriculat la adresa de domiciliu, fie, în cazul în care este proprietatea unei persoane juridice, persoana fizică prezintă un document din partea proprietarului autoturismului că are dreptul să îl utilizez în afara programului și să îl parcheze la domiciliu;
– riveranii nu vor avea un loc rezervat pentru parcarea mașinii. În cazul brașovenilor care locuiesc pe străzile incluse în zona 0, deținătorii abonamentului tip riveran pot parca pe oricare loc de parcare din această zonă. În cazul celor care din zona 1 și 2, abonamentul de riveran se va elibera doar pentru strada pe care își are domiciliu”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Tarif parcare riverani:
Zona A = 156,00 RON/an
Zona B = 144,00 RON/an
Zona C = 132,00 RON/an
Zona D = 120,00 RON/an.

Cum se poate face plata parcării

Persoanele care solicită abonament tip riverani trebuie să se deplaseze la sediul P&P, pe strada Oltului nr. 2 (în spate la Magnolia) și să prezinte buletinul și talonul mașinii, în original. Plata se poate face cu cardul sau cu cash. După înregistrarea în sistem, în următorii ani, în cazul în care nu există modificări ale domiciliului sau ale datelor de identificare ale mașinii, riveranii vor putea solicita și plăti abonamentul prin plată electronică.

În celelalte cazuri, pentru a evita deplasările inutile la casierie, dar și pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului COVID19, P&P a introdus sistemul de înregistrare și plată electronice:
1. Persoanele juridice pot opta, începând cu data de 13.11.2020, direct de pe website http://www.tpark.io pentru emiterea unui abonament lunar cu plata online prin CARD sau solicita pe email brasov@parcari.xyz factura virament cu plata OP.
2. Persoanele fizice pot solicita la adresa de corespondență electronică brasov@parcari.xyz emitere factura abonament lunar, prezentând (atașat) talon auto/dovada de circulație. Ulterior, după emiterea primei facturi cu plata OP persoanele fizice vor putea prelungi abonamentul online la http://www.tpark.io sau app Tpark disponibilă în AppStore, AppGallery & GooglePlay. Menționăm că prin app Tpark se poate achita parcarea pentru alte 50 de orașe din România precum și vigneta.

Noile sisteme de plată ale tarifului de parcare sunt:.
1. plată electronică cu cardul (pay by CARD) – prin intermediul aplicației Tpark disponibilă în App Store, App Gallery & GooglePlay,
2. plată prin SMS (pay by SMS) – conform panourilor,
3. plată on-line (pay ONLINE) – rubrica plăți online pe website http://www.tpark.io,
4. plata cash (pay by PLATE) – la terminale noi instalate în Brașov&Poiana Brașov,
5. plata prin transfer bancar (pay by BANK TRANSFER).

Alte tarife

Pe lângă tarifele pe oră există și posibilitatea de a alege plata pentru altă perioadă de timp:
Tarif tip 1 zi:
Zona 0 = 24,00 RON / 24h
Zona 1 = 16,00 RON / 24h
Zona 2 = 12,00 RON / 24h

Tarif tip persoană fizică, lunar (30 zile):
Zona 0 = 180,00 RON
Zona 1 = 120,00 RON
Zona 2 = 90,00 RON

Tarif tip persoană juridică, lunar (30 zile):
Zona 0 = 270,00 RON
Zona 1 = 180,00 RON
Zona 2 = 135,00 RON

Tarif tip rezervat (1 zi):
Zona 0 = 36,00 RON
Zona 1 = 24,00 RON
Zona 2 = 18,00 RON

Zonele de tarifare

Zona 0 – tarif 3 lei/oră
Str. Vlad Țepeș, Str. Nicolae Iorga (lângă SIF) & Biserică, parcarea dintre Primărie, Poștă & Parcul Eroilor, B-dul Eroilor – de la giratoriu până la Str. Vlad Țepeș, B-dul Eroilor – Hotel Capitol, Colegiul Unirea (de la Modarom la Str. N. Bălcescu + Prefectură), B-dul Eroilor – Cristiana, între Cercul Militar – fostul Cinema Astra, Biblioteca Județeană, B-dul Eroilor – Str. M. Sadoveanu, Str. Postăvarului, Str. Politehnicii, Str. N. Bălcescu, Str. Grigoraș Dinicu, Str. Poarta Șchei, Str. Cibinului, Șirul Gheorghe Dima, Șirul Mitropolit Andrei Șaguna, Aleea Tiberiu Brediceanu + Cimitirul Eroilor – Platou, Str. Gheorghe Băiulescu, Str. Castelului, Str. Lungă (de la N. Iorga – Str. De Mijloc), Str. Bisericii Române (Str. Lungă – Str. De mijloc – Str. Avram Iancu), Str. Colonel Ion Buzoianu, Str. Maior Cranța, Str. Alexandru Ioan Cuza, Str. Poiana Soarelui, Str. Poiana Ursului, Calea Poienii km 11 – km 11.5.

Zona 1 – tarif 2 lei/oră

Str. Prundului, Str. Băilor, Str. Lungă – Unitatea Militară, Str. De Mijloc, Str. Mihai Viteazul, Str. Nicopole, Str. Școlii, Str. Bisericii Române, Complex Bartolomeu, Calea Făgărașului, Gara Bartolomeu, Șos. Cristianului – Complex Brintex, Str. Memorandului, Str. Carierei, Str. Turnului, Str. Independenței, Str. 13 Decembrie, Str. Pavilioanelor CFR, Str. Hărmanului de la nr. 70A la nr. 74, B-dul Alexandru Vlahuță, Str. Tâmpei, B-dul Valea Cetății, Str. Someșului, Str. Molidului, Calea București nr. 53-63, Str. Traian, Str. Sf. Arhangheli, Str. Săcelelor, Str. Gen. Eremia Grigorescu, Str. Hermann Oberth, Str. Uranus, Str. Prelungirea Crinului, Str. Zizinului, Str. Carpaților, Str. Poienelor, Str. Berzei, Cantina Roman, Str. Zorilor, Str. Agrișelor, Str. Grădinarilor, Str. Castanilor, Str. Izvorul Rece, Str. Munteniei, Str. Olteniei, Str. Aurel Vlaicu, Str. 13 Decembrie, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Pictor, Ștefan Luchian, B-dul Griviței, Str. Mihai Viteazul, Str. Sitei, Str. Dr. Alexandru Davila, Str. Lungă (de la Str. Carierei la Str. Crișan), Str. Ioan Socec, Str. Morii, Str. Basarabia, Str. Târnavei, Str. Zizinului, Str. Traian, B-dul Gării Parchete, B-dul 15 Noiembrie, Str. Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Lucian Blaga, Str. Nicolae Titulescu, Str. Zizinului, Str. Toamnei, B-dul Victoriei, B-dul Gării, Gara Brașov, Str. Prahova, Str. Crișana, Str. Dobrogea, Str. Moldovei, Str. Oașului, Str. Maramureș, Str. 9 Mai, Str. Transilvaniei.

Zona 2 – tarif 1,5 lei/oră

Str. Brazilor, Str. Paltinului, Str. Gorunului, Str. Prunului, Str. Lungă – lângă parc și pasaj, CF Str. Dimitrie Anghel, Calea Feldioarei – Remat – Unitatea Militară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button