BRAȘOV. De la arhaic la fashion – galerie foto

Turneul național
Grigore Leșe – „Hori de primăvară”, care începe în această seară la Brașov, stabilește o nouă premieră, fiind
vorba de primul turneu național al maestrului, care va aduce totodată în
atenția publicului din toată țara prima expoziție țărănească din
România pe roll-up, realizată la Muzeul Țăranului Român. Expoziția,
intitulată „Veșmântul popular de la arhaic la fashion” poate fi văzută în foaierul Teatrului Dramatic „Sică Alexandrescu”, fiind „vernisată” astăzi în timpul conferinței cu liceenii brașoveni (puțini, din cauza suprapunerii cu simularea bacalaureatului) legate de pericolul drogurilor. De altfel, turneul lui Leșe deschide Anul Cultural „Artă contra
Drog” 2015, un proiect inițiat de CIADO România, Centrul Internațional
Antidrog și pentru Drepturile Omului, președinte academician Constantin
Bălăceanu Stolnici.
„IA, în variantele de
sărbătoare, de lucru sau de ceremonial, a însoțit femeia pe tot
parcursul vieții. Ca orice veșmânt tradițional, IA constituie o secvență
a memoriei colective, iar purtarea ei, o manifestare spirituală ce
străbate timpul și prin care se poate descoperi istoria mitică a unui
neam, a inspirat marii pictori și designeri ai lumii, între care
HenriMatisse, Yves Saint Laurent, Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta,
Tom Ford, Joseph Altuzarra, Nicole Miller. A fost purtată de
celebrități precum Sophia Loren, BrigitteBardot, Dalida, Virna Lisi, Ali
McGraw, Raquel Welch, Jennifer Garner, KateMoss, Kourtney Kardashian,
Halle Berry, Alexa Chung, Katie Holmes, Anne Hathaway, Liv Tyler, Rita
Wilson, Adelle, iar grație reginelor României, IA a devenit veșmânt
regal”, sunt argumentele pe care le-au adus organizatorii. Directorul artistic al expoziției este Iulia Gorneanu,
coordonator stilistul Alin Gălățescu, fotograf Cristi Florigarita,
designer – Simona Semen.
Iulia
Gorneanu, directorul artistic al galeriei de artă contemporană
Galateca, este o susţinătoare autentică și asumată a culturii românești, demers în care s-a întâlnit fericit cu Grigore Leșe, căruia îi stă alături de mai bine de șapte ani.
Făgărășeancă la origine, devenită în Capitală om de litere și jurnalist, după
zece ani în diplomaţie, Iulia a luat, în 2006, o decizie aparent
inexplicabilă: a renunţat la tot pentru a pleca voluntar în echipa
emisiunii culturale „La porţile ceriului”, unde, împreună cu Grigore Leșe, a făcut șase ani de
teren prin toate cătunele din ţară, locuri uitate de lume, unde datinile
încă se păstrează cu sfinţenie.
A învăţat să citească în ii,
înţelegând că fiecare cusătură simbolizează ceva despre persoana care a
purtat piesa respectivă, și-a conturat o perspectivă amplă
asupra datinilor românești transmise din generaţie în generaţie, a
studiat nenumărate cărţi, dar mai ales a vorbit cu oamenii și s-a
plimbat printre ei.
Apropiate de suflet îi rămân costumele populare
și suferă când vede portul tradiţional pervertit sau „modernizat“ cu
cristale Swarovski. Tocmai de aceea, încearcă să descifreze mesajele secrete ale portului autentic, păstrat intact în câteva locuri din ţară.
În colecția prezentată la Brașov modelele poartă una sau mai multe piese autentice, vechi, din costume populare recuperate din sate, pe care alții le aruncă sau le folosesc drept cârpe. „Un sac cu costume a recuperat Simona Semen de la groapa de gunoi din Viștea de Sus!”, spune Iulia Gorneanu, care ne-a mărturisit că marele prieten al lui Leșe, regretatul profesor brașovean Ioan Sorin Apan – cel care a recuperat și salvat zeci de costume populare din satele maramureșene și ardelene – le-a fost, mai ales ei, sursă de inspirație: „Spunea că «veșmântul popular este un adevărat templu la purtător»” (Puteți citi mai multe AICI).
Iulia Gorneanu le-a vorbit liceenilor brașoveni despre tradiția Mărțișorului, despre simbolistica acestuia și valoarea sa magică, cerându-le să nu-l reducă la un simplu obiect de podoabă, ci să respecte ritualul străvechi menit să le aducă binele: „Mărțișorul, care poate fi doar simplul șnur împletit, cum era la origine, trebuie purtat în piept până apar primele semne ale primăverii și apoi așezat într-un copac sau o tufă care a făcut flori, pentru a-i transfera acea magie”. La rândul său, Grigore Leșe i-a îndemnat pe adolescenți să fie atenți, să observe și să adune în minte și în suflet tot ceea ce întâlnesc frumos și profund în jurul lor, să le înțeleagă rostul și să dea un rost lucrurilor pe care le fac ei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

















