Expres

BRAȘOV. Curg mesajele pentru dr. Olteanu / Ultim „popas” la Stația de Ambulanță

 

După ce unul dintre cei mai respectaţi şi iubiţi medici din Braşov, Florin Nicolae Olteanu, de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Braşov, s-a stins, marţi seară, pe un pat de spital (BRAȘOV. „Ambulanța din ceruri va avea de acum un doctor bun!!!”), curg mesajele îndurerate pentru „Tata” sau „Tata Nicu”, aşa cum îi spuneau foştii colegi.

„Astăzi plângem trecerea în veşnicie a unui om care a iubit viaţa şi a iubit oamenii – Doctorul Olteanu Nicolae! De acum, se va afla numai în inimile noastre, singurul loc pe care nu-l va părăsi niciodată. Odihnească-se în pace! Având o carieră medicală de 35 ani, debutând ca Medic de Familie şi ulterior dedicat vocaţiei de salvator, a devenit medic specialist în Medicină de Urgenţă şi a activat 28 de ani în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Braşov , fiind numit director în perioada 01.03.1998 – 01.06.2002 când a renunţat la funcţie pentru a-şi urma pasiunea profesională – urgenţa medicală!
În 21.05.2020 a plecat în misiune pentru ultima dată ocazie cu care, cu multe emoţii i-am urat să se bucure de pensia binemeritată. Şi-a păstrat până în ultima clipă deplina luciditate şi o mare demnitate. Din păcate, ieri seară, dr. Olteanu Florin Nicolae s-a stins… Prin activitatea şi atitudinea domniei Sale a reuşit să modeleze şi să inspire personalul, colegii de breaslă, societatea civilă şi nu în ultimul rând pacienţii, fapt pentru care tuturor o să ne lipsească. Nu s-a lăudat niciodată cu meritele lui. Şi-a făcut cu ardoare datoria faţă de pacienți, fără să ceară aprecieri publice sau distincţii. A lăsat ceva semnificativ în urma lui – multe vieţi salvate! Vă mulţumim, dr. Olteanu!”, au transmis colegii de la SAJ.

„Un suflet extraordinar, care și-a dedicat întreaga viață salvării oamenilor, ne-a părăsit azi-noapte. Va rămâne în memoria noastră ca un om modest, mereu la datorie și un profesionist desăvârșit!  A fost o mare onoare pentru mine să îl cunosc! Drum lin, dr. Olteanu!”, a scris pe Facebook Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, care i-a oferit anul trecut, la pensionare, o plachetă în semn de recunoaștere a meritelor. 

Și Primăria Brașov, prin vocea primarului Allen Coliban, deplânge plecarea „unuia dintre cei mai iubiți medici brașoveni”:

„Dr. Nicolae Florin Olteanu, fost coordonator al Serviciul de Ambulanță al Județului Brașov, a salvat mii de vieți în cei 28 de ani petrecuți la „Salvare“, dintre cei 35 de ani cât a practicat medicina.

A devenit o legendă ca salvator, un model, un mentor și, mai presus de toate, a fost un om generos, ce s-a dăruit tuturor, cu o foarte mare modestie, făcând din Serviciul de Ambulanță o mare familie, în care era iubit și apreciat.

În numele municipalității, primarul Allen Coliban transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și foștilor colegi din Serviciul de Ambulanță al Județului Brașov, pentru cel care a fost un reper moral al comunității, dar mai presus de toate, un om adevărat.

Dumnezeu să-l odihnească!”.

Funeraliile dr. Nicolae Olteanu vor avea loc la Biserica Sfânta Treime (Pe Tocile) din Șcheii Brașovului. Priveghiul, astăzi, 4 noiembrie, de la ora 18.00, iar slujba de înmormântare, vineri, 5 noiembrie, de la ora 13.00.
Înainte, astăzi, de la 14.00, cortegiul funerar va ajunge în curtea sediului central al Serviciul de Ambulanță Brașov, pentru un ultim omagiu adus medicului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button