Expres

BRAȘOV. Cum vă puteți feri de hoții de biciclete

 

Modurile de operare cel mai des folosite de hoții de biciclete sunt distrugerea sau tăierea sistemului antifurt, pătrunderea cu chei potrivite în spaţiile în care erau ţinute vehiculele, distrugerea sistemelor de închidere a uşilor boxelor/ magaziilor și forţarea sistemului de prindere al balustradei de care sunt asigurate acestea.

„Hoţii de biciclete acționează în general pe timp de noapte, fiind protejaţi de întuneric, însă există şi situaţii în care furturile sunt comise pe timp de zi, mai ales dacă proprietarii nu iau niciun fel de măsuri pentru a-și asigura bicicleta”, au atenționat reprezentanții Poliției Județene Brașov.

Polițiștii vă recomandă, în cazul în care aveți bicicletă, să o depozitați în locuri cu un grad ridicat de siguranţă (incinta apartamentului/casei sau în spaţii în care nu au acces persoane străine, cum ar fi beciurile asigurate).

Scara blocului nu reprezintă soluția optimă de depozitare, din cauza faptului că este tranzitată de un număr mare de persoane.

„Utilizaţi întotdeauna două sisteme antifurt pentru asigurarea bicicletei. Unul din sistemele siguranță trebuie să asigure cadrul, roata din spate și corpul de care este asigurată bicicleta, iar celălalt sistem trebuie să treacă prin cealaltă roată și cadrul bicicletei. Corpul de care va fi asigurată bicicleta trebuie să fie bine fixat în sol și suficient de înalt pentru a nu fi smuls sau de a nu fi ridicată bicicleta deasupra acestuia. Pentru a crește gradul de siguranță pentru ghidonul, șaua și roțile bicicletei, înlocuiți sistemele de tip «quick release» cu sisteme antifurt de închidere cu ajutorul unei încuietori speciale (imbus 5 laturi, etc).
Achiziţionaţi dispozitive cu grad ridicat de siguranţă (antifurt cu cablu din oţel, alarmă pentru bicicletă, disc de blocare a roţii bicicletei, antifurt de tip U sau D-Lock, antifurt cu lanţ şi lacăt), precum și un sistem de alarmare sonoră”, au mai sfătuit reprezentanții IJP Brașov.

O altă recomandare este să nu lăsați în coșul sau pe portbagajul bicicletei bunuri sau bagaje (genți, portofele, telefoane mobile), întrucât acestea pot fi tentante pentru infractori.

Păstrați actele de proveniență, pentru că veți avea nevoie de ele, în caz de furt. De folos sunt și fotografii cu bicicleta. De asemenea, este recomandat să notați seria bicicletei.

„Nu permiteţi accesul în imobil persoanelor necunoscute care sună la interfon. În cazul în care doriți achiziționarea unei biciclete second hand, solicitați întotdeauna actele de cumpărare a bicicletei și întrebați de proveniența acesteia. Dacă vânzătorul evită să vă ofere un răspuns concret, sau prețul vi se pare prea mic, renunțați la achiziție și anunțați cea mai apropiată unitate de poliție (este posibil ca bicicleta să provină dintr-un furt)”, au mai transmis polițiștii brașoveni.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button