BRAȘOV. Cum poate să arate o grădiniță de stat dintr-o comună!
Primăria Cristian a investit aproximativ 550.000 de lei în reabilitarea școlilor și a grădiniței din Cristian, astfel încât acestea au fost pregătite să își întâmpine elevii.
Începând de anul acesta, grădinița din localitate are și o grupă cu program prelungit. În acest scop, au fost reabilitate toaletele, a fost amenajat un spațiu de primire pentru mâncare, s-au achiziționat paturile și tot echipamentul necesar pentru buna desfășurare a activității. De asemenea, curtea grădiniței a fost igienizată, la fel și sălile de clasă. Urmează în viitorul apropiat amenajarea unui loc de joacă în curtea grădiniței.
Școala va avea parte de anul acesta de program after-school, la cererea părinților din localitate. La școala de pe strada Lungă, au fost reabilitate în întregime toate sălile de curs: s-a schimbat lambriul, s-a șlefuit parchetul și s-au zugrăvit clasele. Curtea școlii a fost igienizată, s-a realizat o placă de beton la intrare, s-a decopertat întreaga curte și s-a semănat gazon. La corpul principal s-au reabilitat clasele ce necesitau intervenție, tâmplăria geamurilor și au fost achiziționate table inteligente. Fresca sălii de sport este în plin proces de restaurare, la momentul actual lucrându-se la integrarea picturii. Urmează construirea unei săli pe sport și a unui teren multifuncțional. Copiii din clasa zero și întâi au beneficiat și anul acesta de programul „Primul ghiozdan”, care este oferit de Primărie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.