Expres

BRAȘOV. Cum au cucerit patru jandarmi montani Vârful Mont Blanc?!

 

Data de 5 septembrie 2017, ora 13.30 este un moment memorabil, chiar unic pentru patru jandarmi montani din Brașov. Plt. adj. șef Gârniță Constantin, plt. adj. Bârligă Marian, plt. adj. Blajiu Marian și lt. col. (rez.) Mălușelu Marian și-au atins obiectivul propus, respectiv „cucerirea Vârfului Mont Blanc”, cunoscut și sub denumirea de „la Dame Blanche”, cel mai înalt vârf din Alpi (4810 m), situat pe granița dintre Franța și Italia. 

Astfel, cei patru jandarmi, după aproximativ două luni de pregătire intensă, folosindu-și și cunoștințele acumulate pe parcursul stagiilor de pregătire în domeniul montan pe care le-au urmat de-a lungul carierei militare, au putut spune „misiune îndeplinită”. Au pus pe vârful Mont Blanc drapelul României și însemnul heraldic al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, înmânate de inspectorul șef al IJJ Brașov, col. Cristian Elly Paliștan, înaintea plecării în expediție, în prezența majorității jandarmilor montani din acest județ, cu ocazia unei ședințe de pregătire în Cheile Râșnoavei.

Inițiativa a pornit de la plt. adj. Blajiu Marian și plt. adj. Bârligă Marian, care în anul 2014 au fost provocați de către colegul lor, plt. adj. Trufășilă Gheorghe (decedat în primăvara anului 2014, ca urmare a unor probleme medicale), acesta spunându-le: „La pregătirea voastră, voi puteți urca și Everestul… încercați și altceva, nu numai vârfurile de la noi din țară. Cuceriți Mont Blanc și continuați… până la Everest!”.

Ca urmare, cei doi subofițeri i-au provocat și pe ceilalți doi colegi amintiți anterior și, în memoria lui Gică Trufășilă, la data de 5 septembrie 2017 au deschis o șampanie pe vârful Mont Blanc!

Cei patru protagoniști ai reușitei sunt: plt. adj. Blajiu Marian (42 de ani), din 2002 încadrat în Jandarmeria Montană Brașov, cu 15 cursuri de pregătire specifică, din care unul cu Jandarmeria Franceză; plt. adj. Bârligă Marian (40 de ani), din 2007 încadrat în Jandarmeria Montană Brașov, 10 cursuri de pregătire specifică; plt. adj. șef Gârniță Constantin (49 de ani), din 2012 încadrat în Jandarmeria Montană Brașov, cu patru cursuri de pregătire specifică și absolvent al cursurilor școlilor de Alpinism și Salvamont; lt. col. (rez.) Mălușelu Marian (49 de ani), din 2005 până în 2016 (data trecerii în rezervă) coordonator al structurilor montane din cadrul Jandarmeriei Montane Brașov, cu trei cursuri de pregătire specifică, din care unul cu Jandarmeria Franceză.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button