Expres

BRAŞOV. Cu ce reclamaţii mai merg cetăţenii la Protecţia Consumatorilor? Compania Apa şi serviciul de termoficare, cele mai reclamate instituţii

 

Reprezentantii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor – Regiunea Centru Brașov au răspuns invitaţiei adresate de Federaţia Asociaţiilor de Proprietari din Braşov unde au fost discutate numeroase probleme cu care se confruntă cetăţenii pe care îi reprezintă.

„Principalele nemulţumiri au fost legate de Compania Apa şi de sistemul de termoficare, concluziile fiind nu tocmai îmbucurătoare”, a precizat şeful Comisariatului Reional, Sorin Susanu.  

Referitor la Compania Apa, a remarcat sursa citată, „s-au discutat propunerile referitoare la anumite modificări care speram să îmbunătăţească activitatea companiei – respectiv necesitatea ca organele abilitate să nu mai emită autorizaţii de construcţie decât cu obligativitatea contorizării individuale a consumului de apă, iar pentru branşamentele existente, analizarea oportunităţii instalării în fiecare apartament a unor apometre inteligente a căror citire să se poată realiza în mod electronic, de la distanţă”.

Cele mai mari îngrijorări s-au referit la sistemul de încălzire centralizat, asupra căruia existau numeroase nemulţumiri, a adăugat Susanu.

„Suspiciunea comună care s-a desprins din amplele discuţii a fost aceea că este foarte posibil ca termenul de livrare a agentului termic de la 1 noiembrie 2016 să nu fie respectat. O altă problemă spinoasă o reprezintă noile contracte care le sunt înaintate asociaţiilor de proprietari spre semnare şi care, cel puţin la prima analiza, se pare că au mai multe neclarităţi referitoare la tariful care va trebui plătit, la perioada pentru care se încheie contractul şi la modalitatea de reziliere. Menţionăm faptul ca reprezentanţii CRPC RC Braşov au atras atenţia autorităţilor competente încă din vara asupra acestor probleme şi a posibilei încapacităţi de furnizare a agentului termic către braşoveni. Atenţionarile au fost făcute atât în spaţiul public, cât şi în cadrul Colegiului Prefectural”, a mai spus Susanu. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button