Expres

BRAȘOV. Cozile de la Buletine tind să devină amintire

 

Cozile care se formau la Buletine s-au micşorat sensibil, de când braşovenii au posibilitatea să se programeze online la funcţionar, în vederea eliberării actelor de identitate. Mai mult, oamenii nu se mai prezintă încă de la primele ore ale dimineţii la sediul Primăriei, pentru a se asigura că vor prinde bon de ordine, după cum au remarcat angajaţii Serviciului Evidența Populației din cadrul SPCLEP Brașov.

Succesul aplicaţiei este demonstrat şi de faptul că majoritatea orelor din luna aprilie au fost deja rezervate de cetăţeni. „Spre exemplu, pe 27 aprilie sunt ocupate toate orele”, a precizat şefa Serviciului Evidenţa Populaţiei, Carmen Şchiopu.

Conform acesteia, dat fiind faptul că există doar un funcţionar care se ocupă de procesarea dosarelor pentru care s-au făcut programări online, în zilele de luni, marţi şi miercuri pot fi onorate 24 de programări, în cele de joi 36, iar în zilele de vineri 16 programări (excepţie făcând ultima zi de vineri din lună, când nu se lucrează cu publicul). În funcție de rezultatele din această perioadă, se ia în calcul posibilitatea ca de aceste cazuri să se ocupe doi funcționari, conform șefei Serviciului Evidența Populației.

CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. O singură zi din martie a rămas fără programări online, la „Buletine”

BRAŞOV. De mâine, 1 Martie, se pot face programări online la Buletine


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button