Expres

BRAȘOV – COVASNA. Radare în cascadă, pe DN 11 / Acțiune similară și pe DN 1 BRAȘOV – SIBIU

  • radar.jpeg

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier, în colaborare cu colegi din cadrul IPJ Covasna – Serviciul Rutier, au desfășurat ieri dimineață, pe DN 11, o acțiune în sistem CASCADĂ, ce a avut ca scop depistarea conducătorilor auto care încalcă limita legală de viteză.

„În cadrul acțiunii au fost utilizate dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv cinemometre TruCam și aparate Autovision.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 44.100 lei. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate 76 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru încălcarea altor prevederi ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 3 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan. Acțiunea a avut loc în intervalul orar 8.00 – 10.00.

O acțiune similară a avut loc ieri, în intervalul orar 11.00 – 13.00, pe DN 1, în județele Brașov și Sibiu.
În cadrul acțiunii au fost utilizate dispozitive pentru măsurarea vitezei, respectiv cinemometre TruCam și aparate Autovision.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 99 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 45.500 lei, dintre care 86 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar restul pentru încălcarea altor prevederi ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere, dintre care 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și unul pentru depășire neregulamentară.

În cadrul activităților desfășurate, a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier, fiind întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button