Expres

BRAȘOV. Costurile de închidere a depozitului de deșeuri industriale Timiș – Triaj se ridică la peste 9,4 milioane de euro

 

Nu mai puțin de 9.407.857 de euro ar urma să coste închiderea depozitului de deșeuri industriale nepericuloase din Timiș – Triaj.

Consilierii locali brașoveni ar urma să aprobe miercuri, în cadrul ședinței ordinare, documentația și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Finalizarea lucrărilor de închidere a depozitului de deșeuri industriale nepericuloase clasa B, Timiș – Triaj”.

Conform raportului de specialitate, închiderea depozitului presupune costuri totale de 42.395,.567 mii lei inclusiv TVA (9.407,857 mii euro, la cursul de schimb BNR din 16 ianuarie – 1 euro= 4,5064 lei).

Depozitul se află într-o zonă industrială pe malul drept al pârâului Timişul Sec, pe str.Ciobanului f.n..
Din punct de vedere legal se impune închiderea acestuia în conformitate cu prevederile Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor aprobat prin Ordinul 757/2004.

Ce presupune închiderea depozitului

„Executarea lucrărilor de închidere a depozitului de deşeuri are ca scop izolarea deşeurilor depuse, drenarea apelor meteorice, împiedicarea poluării mediului înconjurător. Soluţia propusă prevede realizarea unui sistem de închidere compus din mai multe straturi: strat suport, strat de impermeabilizare cu geocompozit bentonitic, strat de drenaj pentru apa de ploaie din materiale granulare, strat separator din geotextil, strat de acoperire din pământ în partea superioară, sol vegetal”, se menționează în documentația aferentă proiectului de hotărâre. Termenul de realizare a lucrărilor specificat în raportul de specialitate este de 24 de luni calendaristice.

Municipalitatea a prins în proiectul bugetului local pe anul 2017 10 milioane de lei pentru această investiţie, iar Consiliul Judeţean – 1 milion de lei, dar rămâne o diferenţă uriaşă până la suma necesară, astfel că trebuie găsite şi alte surse de finanţare. În acest context, în luna martie, Primăria Braşov a trimis o adresă către Ministerul Mediului şi Dezvoltării prin care solicită sprijin financiar pentru închiderea depozitului.

CITIȚI ȘI:

Primăria Braşov solicită sprijin de la Ministerul Mediului pentru închiderea depozitului de deşeuri industriale Timiş-Triaj


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare