Expres

BRAŞOV. Copiii lăsaţi fără acte la rude nu pot primi tichete sociale

  • sesiune informare gradinita2_204634.jpg
  • sesiune informare gradinita1 (1)_204635.jpg
 

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Asociaţiei OvidiuRo au organizat astăzi, la Colegiul Naţional Unirea, o sesiune județeană de informare a primarilor și  a directorilor de grădiniță asupra modului de implementare a programului național reglementat prin Legea 248/2015 – Legea Fiecare Copil la Grădiniţă, care reglementează acordarea tichetelor sociale. „Legea răspunde obiectivelor cu privire la reducerea abandonului școlar (la 11.3%) și a sărăciei și inechității sociale ce derivă din Strategia Europa 2020. În 2014 rata abandonului școlar în România ajunsese la 18.5% și se estimează că în prezent doar unul din trei copii săraci beneficiază de educație timpurie. Potrivit Ministerului Muncii, mai mult de 111.000 de copii sunt eligibili pentru a primi tichetul social pentru grădiniță”, au explicat reprezentanţii OvidiuRo.

Două principii de bază

La sesiunea de informare, cei prezenţi au aflat care sunt cele două principii stau la baza mecanismului de implementare a programului detaliat în normele de aplicare: condiționarea strictă a acordării stimulentului de prezență la grădiniță şi aducerea cât mai multor copii la grădiniță, printr-o procedură cât mai simplă. Acordarea tichetelor sociale pentru grădiniță este strict condiționată de prezența zilnică a copiilor. Totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă. Prezența zilnică o țin educatorii, după un formular similar celui folosit de OvidiuRo în programul-pilot, din care fac parte deja opt comunităţi din judeţ. Situația fiecărui preșcolar se centralizează într-un sistem informatic național gestionat de Ministerul Educației. Corectitudinea notării prezenței zilnice va fi monitorizată prin vizite neanunțate, prin sondaj.
Copiii eligibili sunt identificați de asistenții sociali din primării, pe baza unui dosar social care atestă un venit de sub 284 lei/membru de familie. Stimulentul educațional se distribuie lunar în perioada septembrie – iunie, pe bază de cerere și declarație pe proprie răspundere completată de părinți sau de persoanele care răspund legal, cu suportul asistentului social, acolo unde este cazul. Declarația este standard și ușor de completat. Cei care primesc deja beneficii sociale care atestă încadrarea sub pragul de venit nu mai trebuie să facă un nou dosar, ci copiii lor devin automat eligibili.
Înscrierea în Program este deschisă până la finalul lunii noiembrie, pentru a permite familiilor care văd exemplul bun al altora să își înscrie copiii la grădiniță și după începerea anului școlar. Stimulentul educațional se acordă începând cu luna în care preșcolarul a îndeplinit criteriile de frecvență. Mecanismul de acordare a tichetului nu ia în calcul ajutorul social, alocația, bursele sau subvențiile agricole. Tichetele sociale pentru grădiniță vor fi distribuite de primării, conform formularului de prezențe completat de educatori. Banii necesari pentru plata stimulentelor educaționale se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată. Titularul poate utiliza tichetul social pentru grădiniță în perioada de valabilitate, numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite.

2.300 de potenţiali beneficiari în judeţul Braşov

În județul Brașov, în cele 58 de localități, sunt aproximativ 2.300 de potențiali beneficiari ai programului.
„Mă bucur că o idee care a provenit de la o organizaţie neguvernamentală s-a materializat printr-un act normativ în toamna anului trecut. Acest proiect care se adresează în principal comunităţii rome va duce la reducerea abandonului şcolar. Cred că în judeţul Braşov legea va avea  impact, întrucât avem comunităţi mari de romi, iar creşterea demografică a fost în marea majoritate pe aceste zone defavorizate. Doresc să felicit Asociaţia OvidiuRo pentru stăruinţa de care a dat dovadă în activitatea desfăşurată”, a declarat prefectul Mihai Mohaci.

Din păcate, au constatat cei prezenţi, există două situații pe care aceste norme nu le acoperă: a) copiii lăsați în grija bunicilor sau altor rude, fără forme legale; b) copiii care nu au CNP. Pe termen lung, se impun eforturi pentru luarea în evidență a tuturor copiilor, inclusiv simplificarea legislației privind întocmirea actelor de identitate – de exemplu, pentru a se evita pe viitor situația în care copilul nu primește CNP, pentru că mama nu are ea însăși acte de identitate.  

Citiţi şi:

BRAŞOV. Tichetele sociale pentru grădiniţă se pot cere din 22 februarie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button