BRAȘOV. Controale pentru combaterea cerșetoriei, în municipiu
Polițiști brașoveni, împreună cu polițiști locali, au desfășurat ieri o acțiune de control, pentru combaterea cerșetoriei, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere.
„Acțiunea s-a desfășurat în trei etape, polițiștii brașoveni acționând în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona supermarketurilor și a societăților comerciale, fiind instituite filtre rutiere pentru verificarea modului de respectare de către conducătorii auto a prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 98 de persoane, verificate 68 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.500 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Verificările au avut loc în intervalul orar 16.30 – 23.30.
FOTO – ARHIVĂ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.