Expres

BRAȘOV. Controale în traficul din oraș, într-o acțiune IPJ – RAR

  • rar_2.png
 

Echipaje din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier și Secția 5 Poliție, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Reprezentanța Brașov, au desfășurat ieri o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop verificarea respectării normelor legale incidente transportului public de persoane, precum și verificarea respectării tuturor prevederilor legale în vigoare.

Acțiunea a avut loc în intervalul orar 15.30-18.00.

„Pentru abaterile constatate, polițiștii brașoveni au aplicat 17 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dintre acestea 12 sancțiuni contravenționale fiind aplicate pentru defecțiuni tehnice, o sancțiune contravențională aplicată pentru inspecția tehnică periodică expirată și 4 sancțiuni contravenționale aplicate pentru alte abateri la regimul rutier”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

Totodată, au fost reținute 6 certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive (n.r. unui șofer care nu făcea transport de persoane), fiind întocmit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție finală la finalizarea cercetărilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare