BRAŞOV. Controale în Piaţa Dacia desfăşurate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor
O dată sunt avertizaţi, a doua oară au primesc amendă spre nivelul minim, dar dacă persistă în bătaia de joc la adresa consumatorilor prezentând pentru vânzare produse alterate, comercianţii în cauză sunt aspru sancţionaţi, cu până la 50.000 de lei. Este „ameninţarea” şefului Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor – Regiunea Centru Braşov, Sorin Susanu.
În urma acţiunii de control care a avut loc ieri în Piaţa Dacia din Braşov de comisarii de la Protecţia Consumatorilor au fost găsite, aproape la aceleaşi tarabe, brânză şi carne ţinute la temperaturi necorespunzătoare, care au dus la deteriorarea produselor, cu riscuri majore asupra sănătăţii celor care le achiziţionează.
„În afară că nu purtau mănuşi de protecţie sau nu aveau la vedere preţul, probleme majore nu au fost găsite la cei care au început de câteva zile să vândă în piaţă carne de miel. În schimb, la comercianţii cu carne de porc în special şi la cei cu brânzeturi am identificat nereguli grave. Au fost numeroase probleme cu privire la modul de depozitare a produselor alimentare, în sensul că am găsit carne ţinută la o temperatură de peste 20 de grade Celsius şi brânzeturi ţinute la 17 grade Celsius, produse care au suferit modificări de aspect şi culoare. În unele cazuri, temperatura din interiorul produsului ajungea la 18 grade Celsius. Şi la automatele cu lapte au fost găsite aceleaşi nereguli, laptele fiind depozitat la temperaturi crescute. Este foarte periculos ce se întâmplă în piaţă cu astfel de cazuri. Alte probleme au fost cele legate de etichetarea produselor, oamenii neştiind întotdeauna ce cumpără”, ne-a declarat Susanu.
Ca urmare, comercianţii care au fost depistaţi cu nereguli au rămas fără marfă. Toate produsele din carne şi lactatele care au fost găsite ţinute în căldură au fost retrase de la comercializare, iar agenţii economici riscă o amendă de până la 50.000 de lei şi chiar suspendarea activităţii, dacă se dovedeşte că au fost de rea-credinţă atunci când au „recidivat” în comportamentul comercial incorect. Comisarii de la protecţia Consumatorilor vor continua controalele în toate pieţele din Braşov până după perioada sărbătorilor de Paşte.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.