Expres

BRAŞOV. Continuă dezbaterile cu cetăţenii despre dezvoltarea oraşului

 

Casina Brașoveană continuă seria de dezbateri cu cetățenii implicați ai Brașovului în cartierele mari ale orașului. „Vineri, 27 iulie 2018, începând cu ora 17:30, venim în cartierul Astra (Steagu’) în piațeta Uranus. Vom discuta despre dezvoltarea viitoare a Brașovului din punct de vedere urbanistic si demografic, precum și despre măsurile si politicile publice privind tinerele familii. Ne dorim să ne împărtășim ideile comunității noastre și să formăm un grup cât mai divers, format din simpli cetățeni, arhitecți, peisagiști, economiști și alți specialiști, care să-și unească perspectivele într-o imagine clară, pe care s-o propună în timpul dezbaterii. Este importantă prezenţa brașovenilor de toate vârstele, cu domenii de viață și de expertiză diferite, pentru ca mesajul nostru să fie cât mai integrativ”, se arată în comunicatul asociației.
Prima întânire cu cetățenii a avut loc în Piața Sfatului în data de 14 iulie. Casina Brașoveană este reînființată de un grup de tineri din Brașov care doresc să readucă spiritul discuțiilor libere și progresiste și să ajute la dezvoltarea Brașovului și a Românie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button