Expres

BRAȘOV. Consultații medicale gratuite pentru cei defavorizați

 

Săptămânii Voluntariatului se încheie astăzi la Holbav cu o zi de consultaţii de specialitate gratuite de care vor beneficia zeci de persoane, copii şi vârstnici din sat. Consultaţiile vor fi oferite în cadrul Programului „Preţuieşte-şi sănătatea”. Campania iniţiată de preotul Sorin Dobre, prin Asociaţia „Sfânta Maria” din comuna Cristian a pornit din dorinţa reală de a da o mână de ajutor oamenilor care ajung cu greutate în spitalele din marile oraşe şi se doreşte a fi în primul rând un program de prevenţie. Campania se adresează copiilor şi persoanelor defavorizate din mediul rural, persoanelor care se deplasează mai greu precum şi celor care nu au asigurare medicală. În acţiunea de astăzi sunt implicaţi medici voluntari specialişti în pediatrie, cardiologie, neurologie, diabetologie, reumatologie, medicină internă , ORL şi stomatologie de la Spitalul Clinic de Copii Braşov, Spitalul Militar de Urgenţă Regina Maria” din Braşov, precum şi din cadrul Spitalului Municipal Codlea. Aceştia vor fi însoţiţi de o echipă de asistenţi medicali precum şi de voluntari din cadrul Asociaţiei „Sfânta Maria” şi ai Parohiei Ortodoxe Cristian I.
Activitatea de la Holbav este prima dintr-un şir mai lung de acţiuni care vor avea loc anul acesta în mai multe sate din judeţul Braşov şi îşi doreşte să implice un număr cât mai variat de medici specialişti pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de aceştia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare