Expres

BRAȘOV. Conferință națională dedicată pacienților cu hepatite virale

 

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), care are sediul la Brașov, organizează cea de-a zecea ediție a Conferinței Naționale dedicate pacienților care suferă de afecțiuni hepatice. Anul acesta evenimentul se desfășoară la Brașov în perioada 2-3 noiembrie.  Pacienți, medici specialiști, medici de familie, autorități naționale și locale, dar și experți străini, în total peste 100 de participanți, vor prezenta și dezbate timp de două zile despre  problematica hepatitelor – ultimele modificări legislative din țara noastră,  accesul la tratament, necesitatea unui stil de viață sănătos, rolul psihologului în viața unui pacientului, importanța campaniilor de testare etc.  Deschiderea Conferinței Naționale APAH-RO este programată pentru astăzi, începând cu ora 12.00, la Centru de Evenimente și Conferințe LuxDivina. 
Este a zecea ediție a Conferițtei Naționale APAH-RO, din nou la Brașov, la fel ca prima ediție. Anul acesta s-au realizat pași importanți în lupta asumată de țara noastră pentru eliminarea hepatitelor până în 2030, obiectivul OMS. Posibilitatea ca medicul de familie să ofere trimitere pentru testarea markerilor virali și extinderea programului cu interferon free pentru pacienții cu hepatita cronică virală de tip C, începând cu gradul 1 de fibroză folosind toate terapiile existente în România, reprezintă cele mai mari reușite. Bineînteles, mai sunt multe de făcut pentru toti pacienții aflați la risc crescut și persoanele neasigurate medical ”, a declarat brașoveanca Marinela Debu (foto), președinte APAH-RO.

Pe lângă medici din toată țara, la această ediție, vor fi prezenți si reprezentanți ai pacienților din alte țări care vor vorbi despre experiența altor state comparativ cu România, dar și despre eforturile internaționale pentru prevenirea și tratarea acestei boli infecțioase care afectează milioane de oameni anual. În România, aproximativ 600.000 de români trăiesc cu hepatită cronică C, iar aproximativ 800.000 au hepatită cronică B.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), hepatitele virale B și C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecțiuni generează cancer hepatic și provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puțin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B și C în stadii avansate ale bolii.

APAH-RO încurajează românii să meargă la medicul de familie și să ceară trimitere pentru analiza markerilor virali. În același timp, doar prin implementarea conceptului ”test&treat” atat pentru pacientii cu hepatita B, B plus Delta si hepatita C se vor vedea rezultate în cea mai scurtă perioadă, atât din punct de vedere medical, dar și financiar. Odată ce un pacient este depistat, sistemul românesc trebuie să-i asigure tratamentul necesar, altfel continuă să rămână un factor de risc pentru întreaga societate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button