Expres

BRAŞOV. Concursul pentru postul de manager la Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie a fost suspendat

 

O instanţă a Tribunalului Braşov a decis astăzi suspendarea concursului organizat de Consiliul Judeţean pentru postul de manager al Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie. Procedura a fost atacată în instanţă de către actualul manager, dr. Ioan Alexandru Grigoriu, pe care comisia de concurs l-a exclus după prima etapă, cea a îndeplinirii condiţiilor, de fapt cea a dosarului, care a avut loc în 21 februarie. Dintre cei patru candidaţi, doi au au fost respinşi: Romeo Antonino Dobre şi Ioan Alexandru Grigoriu, actualul manager, din  cauza lipsei unor copii certificate după anumite documente, potrivit paginii web a unităţii medicale: spnbrasov.ro. Ambii candidaţi au făcut contestaţii, care au fost respinse. De aceea, dr. Grigoriu a atacat în contencios administrativ decizia, cerând anularea actului prin care a fost scos din cursă. Plângerea a fost făcută pe 26 februarie, iar astăzi managerul a obţinut o ordonanţă preşedinţială prin care concursul este suspendat, până la judecarea pe fond a speţei. O copie după acest document a fost depusă la CJ, alta va fi înregistrată la secretariatul spitalului. Aici ar fi trebuit să aibă loc astăzi cea de-a doua probă de concurs, care constă în susţinerea publică şi evaluarea proiectului de management. 
Dr. Grigoriu ne-a declarat că nu înţelege decizia comisiei, ai cărei membri îl cunosc foarte bine, fiind oameni cu care se întâlneşte cel puţin o dată pe săptămână. „Au susţinut că nu sunt copii certificate, deşi comisia este cea care trebuie să le confrunte cu originalele şi, mai mult, am scris în josul paginilor că îmi asum autenticitatea documentelor. Să spui că nu sunt bune copiile după buletin, diploma de doctor, certificatul de management… adică documentele după care îmi exercit şi acum atribuţiile de manager, să spui că nu sunt eu cel din copia de buletin, ce, nu mă cunosc? Culmea este că la contestaţie am depus şi copiile aşa cum au vrut, şi tot m-au respins fără nici o motivaţie”, ne-a spus dr. Grigoriu. 

CJ şi spitalul, care au fost obligate la cheltuieli de judecată de 3.320 de lei, pot face recurs în cinci zile, tot la Tribunalul Braşov. 

 

BRAȘOV. Respins pentru „dosar” la un spital, acceptat la altul


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button