BRAȘOV. Concurs de pescuit ştiucă, pe Lacul Noua! Recent a fost prins un exemplar de peste un metru lungime
Administraţia Lacului Noua, în parteneriat cu Primăria Braşov, va organiza vineri dimineaţă un concurs de pescuit ştiucă (peşte răpitor), pentru a mai scăpa de o parte din exemplare, dat fiind că această specie s-a înmulţit necontrolat şi ameninţă celelalte vieţuitoare din apă.
Startul la competiţie se va da la orele 4.30, iar timp de trei ore orice doritor îşi va putea arăta măiestria în a pescui ştiuci. La final, fiecare participant va putea lua captura acasă (numai ştiuci!), iar cel care va prinde cel mai mare exemplar va primi, în plus, 200 de lei, din partea organizatorilor.
Administratorii Lacului Noua au explicat că, în urmă cu câţiva ani, nişte pescari au eliberat în lac ştiuci prinse în altă parte, iar de-a lungul anilor această specie s-a înmulţit necontrolat, iar unele exemplare au ajuns la dimensiuni impresionate. Spre exemplu, recent, a fost prins un exemplar având lungimea de 1,10 metri şi greutatea de 11 kilograme.
Peştii cumpăraţi şi aduşi în lac sunt „vânaţi” de ştiuci şi… rromi
Anul trecut au fost cumpărate şi aduse în lac două-trei tone de peşte (crap şi caras), dar nu a rămas mai nimic din investiţie, întrucât atât peştii răpitori, cât şi cetăţenii de etnie rromă care merg să pescuiască ilegal, noaptea, au „vânat” tot ce au putut.
Dacă pentru a scăpa de o parte din problema creată de ştiuci s-a găsit soluţia concursului, administratorul Lacului Noua nu vede, din păcate, nici o rezolvare la situația creată de rromi. „I-am prins pe cei care pescuiesc ilegal şi i-am predat poliţiştilor de la Secţia 4, i-am şi filmat în timp ce pescuiau ilegal, dar nu li s-a întâmplat nimic, aşa că se întorc”, a explicat administratorul lacului.
Nici măcar gâştele şi raţele nu sunt în siguranţă, pe lac. „Ieri aveam o răţuşcă cu 9 pui, astăzi mai sunt doar răţuşca şi patru pui”, a exemplificat sursa citată.
Colac peste pupăză, nici măcar curăţenia nu se păstrează în zonă, găsindu-se cetăţeni care să lase în urmă coji de seminţe şi gunoaie, după cum s-a mai plâns administratorul lacului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.