BRAŞOV. Concurenţă strânsă pentru şefia Spitalului de Boli Infecţioase
Spitalul de Boli Infecţioase este ultimul dintre cele şase unităţi sanitare de stat din municipiu care îşi selecteaza managerul. Dar este şi cel pentru care a fost cea mai mare concurenţă, fiind trei aspiranţi la fotoliul de manager. Dintre celelalte cinci, doar Maternitatea a avut doi candidaţi. Reamintim că, potrivit unei decizii a Consiliului Judeţean Braşov, la toate cele şase unităţi spitaliceşti din municipiul Braşov, aflate în subordinea forului judeţean, au fost scoase la concurs posturile de manageri generali, fiind organizate selecţii cuprinzând trei etape şi trei probe, din iulie până în septembrie.
Trei candidaţi, doi rămaşi în cursă
La Spitalul de Boli Infecţioase luni a avut loc testul-grilă în urma căruia au rămas în cursă doar doi candidaţi. Dr. Felicia Constandiş, actualul manager al spitalului (din 2004), a obţinut la proba scrisă nota 7,80, iar contracandidata sa, fost director adjunct, dr. Ramona Delia Ionescu, a primit 8,20. La concurs se mai înscrisese şi fostul şef al Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ), dr. Wusinczky Elemer, care în mod surprinzător nu a obţinut decât 5,20 la testul-grilă, fiind declarat respins (nota minimă este 7). Departajarea dintre cele două candidate se va face mâine, când trebuie să-şi prezinte comisiei de concurs proiectul de management şi să susţină un interviu.
La Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, dr. Alexandru Grigoriu şi-a câştigat pentru a treia oară prin concurs postul de manager, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie, dr. Dan Moraru a fost confirmat în funcţie. Dr. Valeria Badea, care era director medical, a câştigat concursul pentru şefia Maternităţii Braşov, în dauna dr. Flaviu Gliga, fost manager cu ani în urmă. La Spitalul Clinic de Copii, dr. Liviu Muntean a fost și el confirmat în funcție. Dr. Daniela Carmen Neculoiu, până la concurs director medical, a devenit manager general al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, înlocuindu-l pe dr. Adrian Albotă, care a decis să nu participe la competiţia pentru ocuparea acestui post.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.