Expres

BRAŞOV. Compromis pentru acordarea avizului de construire a noi ansambluri rezidenţiale

 

Un dezvoltator imobiliari a primit aviz de construire, din partea municipalităţii,  pentru un ansamblu de locuinţe pe strada Ştefan Baciu din cartierul Tractorul, doar după ce şi-a luat angajamentul că va menţine drumul de pământ la nivel de „piatră spartă”, cel puţin pe perioada şantierului. 

Această condiţie se va impune şi pentru proiectele imobiliare viitoare, iar acest lucru a fost comunicat în cadrul Comisiei de Circulaţie de ieri. Măsura vine în urma numeroaselor reclamaţii de la locuitorii din zonele aflate într-o continuă extindere imobiliară, mai ales din cartierul Tractorul-Coresi, care s-au plâns că drumurile nu sunt asfaltate, iar ceea ce lasă în urma lor camioanele cu materiale de construcţie duc la o imagine dezolantă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, „membrii Comisiei de Circulaţie au cerut dezvoltatorului ca până la darea în folosinţă totală sau parţială a noilor imobile, să amenajeze drumul de acces spre acest ansamblu rezidenţial la nivel de piatră spartă, dar şi să îl întreţină pe durata lucrărilor. Constructorul a dat declaraţie pe propria răspundere că se va conforma”.

Amintim că Primăria Braşov a lansat recent o licitaţie pentru efectuarea studiilor de fezabilitate pentru amenajarea drumurilor din zona Tractorul – Coresi, dar lucrările propriu-zise se vor putea realiza doar atunci când tot terenul aferent acestor artere este donat municipalităţii de către proprietari. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare