BRAȘOV | Compania Apa: Rezerve suficiente de apă și lucrări de modernizare la 46 de foraje
Compania Apa anunță că sursele aflate în exploatare în județul Brașov își mențin debitele și că, în următoarele luni, nu sunt prevăzute restricții în alimentarea cu apă în aria de operare.
Lacul Târlung, grad de umplere de 85%
Alimentarea cu apă este asigurată atât din surse de suprafață, cât și din surse subterane. În prezent, Lacul Târlung are un grad de umplere de 85%, iar Lacul Dopca este umplut în proporție de 75%.
Operatorul utilizează, de asemenea, 46 de foraje de mare adâncime și captări de izvoare, iar puțurile ANIF reprezintă o sursă de rezervă, utilizată în situații de secetă prelungită.
38 dintre cele 46 de foraje au fost reabilitate
Forajele sunt în proces de reabilitare, în baza unui contract de lucrări semnat în septembrie 2024, în valoare de aproximativ 22 de milioane de lei, cu TVA.
Până în prezent au fost modernizate 38 dintre cele 46 de foraje, iar celelalte opt urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii septembrie.
Lucrările sunt finanțate din fonduri proprii și vizează retehnologizarea instalațiilor, eficientizarea energetică și funcționarea acestora la parametri optimi.
Sursele subterane pot compensa scăderea debitelor
Reprezentanții Companiei Apa explică faptul că, în perioadele de secetă severă, sursele de suprafață pot înregistra diminuări ale debitelor. În aceste situații, forajele de mare adâncime pot contribui la menținerea alimentării cu apă pentru consumatori.
Operatorul transmite că, în acest moment, nu sunt prevăzute restricții de alimentare cu apă în următoarele luni și recomandă consumatorilor utilizarea apei de la robinet, despre care precizează că este testată și monitorizată permanent.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





