BRAȘOV. Compania Apa, investiții cu bani europeni
Compania Apa a anunțat astăzi că a fost semnat „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov/ Regiunea Centru”, Etapa I, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare (P.O.I.M.), în valoare de 54,8 de milioane de euro, cu TVA.
Acesta a fost semnat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din județul Brașov (A.D.I.D.A.J) și operatorul regional Compania Apa Brașov, urmând a fi semnat și de către Ministerul Fondurilor Europene.
Contribuția financiară este asigurată în proporție de 94% din fonduri ale Uniunii Europene și 6% din fondurile proprii ale Compania Apa Brașov.
La selectarea lucrărilor, consultanții angajați au inventariat necesarul de investiții și, împreună cu ministerul, le-au selectat pe cele care respectă criteriile de eligibilitate, rezultând investiții în următoarele localități: municipiile Brașov, Săcele, Prejmer, Hărman, Feldioara.
Bunurile rezultate (rețele, stații, instalații ) ca urmare a programelor de investiții rămân în proprietatea publică a localităților respective.
Etapa a II-a a acestui proiect va fi finanțată prin intermediul Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă (P.O.D.D.) , cu o valoare de peste 200 de milioane de euro, cu TVA.
Lucrările incluse pentru infrastructura de apă aferente Etapei II sunt:
• Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție a apei, pe o lungime de aproape 300 km
• Aducțiuni de apă potabilă, pe o lungime de cca. 75 de km
• 1 decantor lamelar pentru Uzina de Apă Târlung (pentru atenuarea turbidității apei)
• Construirea a 2 rezervoare noi
• Reabilitarea a 7 rezervoare de apă potabilă
• Reabilitarea a 7 stații de pompare a apei potabile
• 1 reabilitare de captare a izvoarelor de la Saroș (zona Rupea)
• Instalarea a 12 sisteme SCADA la nivel local și 1 la nivel regional.
Pentru infrastructura de canalizare, lucrările incluse în Etapa a II-a sunt:
• Extindere și reabilitare a rețelei de canalizare, pe o lungime de cca. 200 km
• Conducte de refulare, pe o lungime de cca. 40 km
• Construirea a 63 de stații de pompare a apei uzate
• Realizarea unei instalații de uscare termică a nămolului
• Instalarea a 12 sisteme SCADA la nivel local și 1 la nivel regional.
Localitățile incluse în Etapa a II-a sunt: municipiile Brașov, Săcele, Codlea, orașele Rupea, Ghimbav, comunele Hoghiz, Prejmer, Hărman, Feldioara, Hălchiu, Sânpetru, Bod și Homorod.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.