BRAȘOV. Compania Apa anunță lucrări care vor duce la întreruperi pe rețea
În urma verificărilor realizate de către reprezentanții Companiei Apa și cei ai constructorului angajat pentru lucrările din cadrul Contractului CL8F, au fost constatate unele neconformități la rețeaua de canalizare de pe str. Fagurului. Astfel, în perioada 28 – 29 octombrie 2021, pe această stradă vor fi realizate verificările finale ale lucrărilor la rețelele de canalizare executate în zonă, precum și remedierile defectelor de execuție. Intervalul orar în care se vor executa aceste tipuri de lucrări este 8.00 – 18.00, în dreptul imobilelor 48 – 52 – 54 – 61E – 66.
Valoarea întregului contract este de aproximativ 57,49 milioane de lei, inclusiv TVA, cofinanțat de Compania Apa Brașov.
Facem precizarea că aceasta este perioada premergătoare recepției la terminarea lucrărilor, după care urmează punerea în funcțiune.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere locuitorilor de pe strada Fagurului!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.