Expres

BRAŞOV. Comercianţii se „luptă” în oferte de preţ pentru căsuţele din cadrul Târgului de Crăciun

 

Dat fiind faptul că numărul ofertelor primite din partea comercianţilor este mai mare decât cel al căsuţelor care vor fi amplasate în Piaţa Sfatului, pentru Târgul de Crăciun, aceştia vor avea de depus oferte de preţ, până joi inclusiv. Dosarele au putut fi depuse până vineri.

În total, vor fi 40 de căsuţe, după cum urmează: 21 pentru produse alimentare, 2 pentru băuturi calde şi reci şi 17 pentru decoraţiuni, în condiţiile în care au depus dosare 6 comercianţi interesaţi să vândă vin fiert şi alte băuturi, 23 interesaţi de partea alimentară şi tot 23 care vor să vândă produse artizanale. Un al 53-lea comerciant a depus un dosar incomplet, aşa că a fost respins, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

„Cei 52 de solicitanţi vor avea de depus până pe 24 noiembrie, orele 15.00, o ofertă de preţ. Minimul este de 3 lei/mp/zi (preţ prevăzut în Consiliul Local). Ne aşteptăm ca oferta pe metru pătrat să crească. Anul trecut, la una dintre căsuţele cu băuturi s-a ajuns la o ofertă foarte mare, de sute de lei pe zi”, a precizat reprezentantul Primăriei Braşov. Toneta respectivă a fost dată pentru 312 de lei/zi/metru pătrat, iar acestei sume i s-a adăugat închirierea căsuței de șase metri pătrați, care a fost 2.500 de lei (inclusiv TVA).

Ofertele vor fi depuse în plicuri la Centru de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Braşov şi vor fi deschise vineri, pentru ca la începutul săptămânii viitoare, comercianţii să ştie dacă au obţinut sau nu căsuţă.
Reprezentantul Primăriei Braşov a precizat că solicitanţii provin din mai multe zone ale ţării.
Târgul de Crăciun va fi deschis pe 6 decembrie, când se vor aprinde şi luminile de sărbători.

BRAȘOV. Comercianții care vor să participe la Târgul de Crăciun, așteptați să depună dosarele


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button