Expres

BRAȘOV. Comercianți amendați cu zeci de mii de lei, inclusiv pentru neafișarea prețurilor

 

Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 12 sancțiuni contravenționale însumând 60.000 de lei, în urma unui control efectuat vineri, 22 decembrie, în rândul comercianților din municipiul Brașov.

Potrivit unui bilanț făcut public astăzi de Poliția Județeană Brașov, acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 11.00 – 13.00, fiind controlate 34 de societăți comerciale și persoane fizice.

Dintre sancțiuni, cinci (în valoare de 24.000 de lei) au fost date pentru neafișarea prețurilor la produsele comercializate și nerespectarea condițiilor legale de efectuare a actelor de comerț și șapte (însumând 36.000 de lei) au fost date pentru neemiterea bonurilor fiscale pentru mărfurile comercializate.

De asemenea, a fost confiscată suma de 10.215 lei, fiind vorba despre bani proveniți din vânzarea de produse alimentare si care nu au fost evidențiați pe aparatele de marcat electronice fiscale.

Totodată, au fost indisponibilizate în vederea confiscării 800 țigarete pentru care agenții economici nu dețineau documente legale de proveniență.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button