Expres

BRAȘOV. Comemorarea anuală a eroului-martir L. C. Babeș

 

Eroul-martir Liviu Corneliu Babeş va fi comemorat astăzi, la 28 de ani de la moartea sa. În cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor Braşov – Decembrie 1989, Asociaţia 15 Noiembrie 1987, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi Centrul Regional de Comunicare şi Cercetare ’89 Braşov, manifestările vor debuta la ora 11.00, la crucea de pârtia Bradul din Poiana Braşov. O oră mai târziu va fi oficiată slujba religioasă de comemorare, în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Poiana Braşov, iar de la ora 13.00, la sediul ALRUE din Braşov (str. Gheorghe Bariţiu nr. 1) vor avea loc un simpozion şi o expoziţie omagială, dedicate eroului Liviu Cornel Babeş, precum şi două lansări de carte.

În 2 martie 1989, braşoveanul Liviu Corneliu Babeş (tehnician și un pictor amator foarte talentat) şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Braşov, în faţa câtorva sute de turişti români şi străini, în semn de protest faţă de politica opresivă şi inumană a regimului ceauşist. La baza pârtiei, cuprins de flăcări, bărbatul s-a prăbuşit, nu înainte însă de-a afişa pe trunchiul unui copac un text. „Stop Morder, Auschwitz = Braşov”scria pe pancarta menită să explice scopul gestului său. Locul acestui protest n-a fost ales întâmplător, spectacolul fiind pregătit special pentru străinii din Poiană, care aveau să-l povestescă mai apoi în lumea liberă.
Martiriul său a fost al doilea protest anticomunist, după cel din `87 al muncitorilor de la „Steagul Roşu”, care de altfel a precedat Revoluţia din Decembrie 1989. Însă după 1990, singurii care au păstrat vie memoria şi au păstrat recunoştință faţă de eroul braşovean au fost membrii Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”, care organizează anual pe 2 martie ceremonialul la crucea de la baza pârtiei Bradul. Asta, deși L.C. Babeș a fost comparat Jan Palach, studentul care şi-a dat foc pe treptele Muzeului Naţional din Praga în 19 ianuarie 1969, în semn de protest faţă de intervenţia Uniunii Sovietice în Cehoslovacia, și a devenit un simbol naţional, fiind omagiat constant.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button