Expres

BRAȘOV. Coliban: Un oraș viu este un oraș în care cetățenii se implică! 115 brașoveni au vrut să fie reprezentanții primarului în CA-urile școlilor

 
Primăria Brașov, în parteneriat cu Asociația pentru Valori în Educație, a demarat, la sfârșitul lunii mai, recrutarea reprezentanților primarului în consiliile de administrație ale școlilor, liceelor și grădinițelor. 115 brașoveni și-au exprimat dorința de a se implica în administrarea eficientă a acestor instituții de învățământ, ca reprezentanți ai primarului. Dintre aceștia, în urma evaluării, au fost aleși 70 de brașoveni care, alături de reprezentanții școlilor și ai consiliului local, vor lua decizii în ceea ce privește bugetul, planul de încadrare cu personal, orarul școlii sau sancționarea abaterilor disciplinare. Dintre aceștia, 69 vor fi membri titulari în consiliile de administrație, iar o persoană va fi rezervă, în cazul în care unul dintre ei nu își poate îndeplini acest mandat. Selecția a fost făcută de către o comisie formată din specialiști în management și/sau evaluare din companii private din Brașov, într-un proces de evaluare individuală a fiecărei aplicații. Comisia a fost coordonată de către Asociația pentru Valori în Educație, partenerii Municipalității în acest proiect.

Prin acest proiect am reușit să transformăm  o responsabilitate legală – aceea de a desemna reprezentanți în consiliile de administrație ale școlilor – într-o oportunitate pentru brașoveni de a se implica direct în  în tot ceea ce înseamnă decizii legate de educație, în școlile brașovene. Numărul atât de mare al celor care s-au arătat dispuși să își aloce timp pentru a face parte din consiliile de administrație este o confirmare a interesului brașovenilor de se implica în creșterea calității învățământului din orașul nostru. Cei 70 de brașoveni selectați vor fi parte în luarea deciziilor cu privire la activitatea curentă a școlilor și, totodată, vor trebui să construiască o punte de dialog  între Primărie și fiecare școală în parte. Le mulțumesc lor, le mulțumesc partenerilor de la Asociația pentru Valori în Educație pentru toată consultanța și pentru tot sprijinul dat în implementarea acestui proiect și, nu în ultimul rând, reprezentanților mediului de afaceri, care au făcut parte din comisia care a analizat fiecare candidatură. Le urez succes tuturor noilor membri din consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ brașovene și, cu siguranță, prezența comunității în deciziile legate de sistemul de învățământ va fi una benefică pentru calitatea educației din municipiul nostru”, a declarat primarul Allen Coliban.

O postare cu un conținut similar a apărut ulterior comunicatului și pe pagina sa oficială de Facebook a primarului, postare încheiată cu mesajul: „Un oraș viu este un oraș în care cetățenii se implică!”.

Consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ preuniversitar se întrunesc lunar în ședințe ordinare, precum și ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare. Rolul de reprezentant al primarului în consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar de stat necesită o implicare voluntară (neplătită), care presupune o activitate de aproximativ 2-4 ore pe lună, aceasta fiind o estimare și nu o regulă sau o solicitare formală. Pe lângă participarea la aceste ședințe, membrii consiliilor vor avea întâlniri regulate cu primarul, pentru a discuta despre nevoile fiecărei unități de învățământ, în parte.
Până la începerea școlii, cei 70 de reprezentanți vor fi invitați să participe la o sesiune de formare în ce privește  rolul de reprezentant în consiliul de administrație.

Care sunt atribuțiile unui consiliu de administrație?
    Adoptă proiectul de buget și avizează execuția bugetară la nivelul unității de învățământ;
    Aprobă planul de dezvoltare instituțională elaborat de directorul unității de învățământ;
    Aprobă curriculumul la decizia școlii, la propunerea consiliului profesoral;
    Organizează concursul de ocupare a funcțiilor de director și de director adjunct;
    Aprobă planul de încadrare cu personal didactic și didactic auxiliar, precum și schema de personal nedidactic;
    Aprobă programe de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, la propunerea consiliului profesoral;
    Sancționează abaterile disciplinare, etice sau profesionale ale cadrelor didactice, conform legii;
    Aprobă comisiile de concurs și validează rezultatul concursurilor;
    Aprobă orarul unității de învățământ;
    Își asumă răspunderea publică pentru performanțele unității de învățământ, alături de director;
    Îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin ordine și metodologii ale ministrului educației, respectiv ale Ministerului Educației

 
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button