BRAŞOV. Cod Galben de precipitaţii şi vânt puternic, până joi
Începând din această dimineaţă, judeţul Braşov şi alte zone din ţară se află sub avertizare Cod Galben de precipitaţii, care este valabilă până joi, la orele 10.00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp, iar la munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. De asemenea, vântul va sufla cu putere, depăşind la rafală 55…65 km/h. Pe creste ar putea ajunge chiar la peste peste 75…80 km/h, pentru scurte perioade de timp, viscolind ninsoarea.
Județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanţa și Tulcea, precum și în zona de munte aferentă județului Dâmbovița vor intra chiar sub Cod Portocaliu, de la orele 18.00, atenţionarea fiind valabilă până mâine la orele 20.00.
Potrivit ANM, în aceste zone se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp şi pe arii restrânse 80…90 l/mp.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.